Inflaţia din zona euro ar putea atinge cel mai ridicat nivel, de 3,2%, în ultimul trimestru al acestui an înainte de a se retrage la sub 2% până la mijlocul anului viitor, arată un sondaj realizat de Bloomberg cu participarea unor economişti.
Estimările concordă cu insistenţele preşedintei Băncii Centrale Europene Christine Lagarde, care spune de mult timp că forţele care împing în sus inflaţia, printre care costurile energiei şi blocajele de pe lanţurile de aprovizionare, sunt trecătoare.
(sursa: Mediafax)