E ca și cum, pentru eșecul tău, ai cere altora să vină să-ți repare nerealizările. Iată o mostră de tupeu politic, dar „noroc” că ministrul energiei e același, deci ar exista cineva care să-și asume răspunderea pentru liberalizarea defectuoasă. Asta cu precizarea că energia se produce în condiții de cvasimonopol al statului, se poate umbla și la fiscalitate ca element de despovărare, dar mai ales la deficitul structural, fiindcă inflația e generată pe zona ofertei și nu a cererii, pe care o monitorizează organismele monetare.
Dar mai mult decât atât, ajungem cu absurdul prin a apela la comuniști pentru a da lecții de liberalism. Cea născută Hannah Rabinsohn și cunoscută ca Ana Pauker în mișcarea muncitorească ia cuvântul la o întrunire tovărășească din anii ’50 și spune: „Scumpetea este mare, speculanții își fac de cap (...) dar să ne fie clar că unul dintre mijloace cele mai eficace de ieftinire a bunurilor este înmulțirea lor”.
Ajungem în zilele noastre, observăm „scumpetea”, vedem că trendul e dat de zona energetică și cel puțin pe zona de energia electrică fundamentele n-ar fi trebuit să se modifice. România are o mare capacitatea instalată, mai ales în bazinul Olteniei, unde termocentralele alimentate cu lignit ieftin și suficient ca resursă ar fi putut face ca grupurile de la Rovinari, Turceni, Ișalnița și Craiova 2, alături de cele pe huilă de la Paroșeni și Mintia, să nu se ducă în sus prețul curentului. Numai că strategia „verde” negociată cu UE merge pe dezafectarea termocentralelor și astfel rămânem fără curent.
Dar dacă până și unul dintre cei mai înverșunați dușmani ai capitalismul observă că inflația poate fi micșorată pe seama măririi producției, se poate face un compromis rezonabil între arderea deșeurilor europene și termocentrale în ceea ce privește prețul curentului. Pentru celelalte forme de energie e necesar să umblăm la taxe, care s-au „aliniat” tot european. Deja ne-a fost pusă în pericol securitatea energetică, în condițiile în care termocentralele nu prea mai au angajați și nici nu prea mai sunt lucrători care să extragă lignitul. Și apoi dacă vorbim de siguranță, vremurile ar fi justificat păstrarea în condiții viabile a industriei de apărare, cum e cazul capacităților de la Cugir, Zărnești, Sadu, Plopeni, București etc., iar de acestea cu mare greutate se poate spune că ar sta pe linia de plutire.