Jurnalul.ro Ştiri Vremea Informare meteo de caniculă la nivelul întregii ţări, în perioada 12 - 14 iulie

Informare meteo de caniculă la nivelul întregii ţări, în perioada 12 - 14 iulie

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o informare meteo de caniculă, valabilă la nivelul întregii ţări, în intervalul 12 - 14 iulie.

Potrivit meteorologilor, în zilele 12, 13 şi 14 iulie vremea călduroasă va persista în toată ţara.

În primele două zile va fi caniculă în vest şi sud-vest unde vor fi valori maxime de 35 - 37 de grade. De asemenea, joi, 14 iulie, canicula va cuprinde şi regiunile sudice şi centrale, iar în Lunca Dunării se vor înregistra temperaturi în jurul a 38 de grade.

Disconfortul termic se va accentua, astfel că indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi pe areale din ce în ce mai extinse.

ANM menţionează că, din a doua parte a zilei de joi, 14 iulie, gradul de instabilitate atmosferică va fi în accentuare treptată, iar valorile termice vor scădea semnificativ în majoritatea regiunilor, exceptând sud-estul teritoriului unde, local, canicula va persista şi în data de 15 iulie.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza informarea emisă luni.

Sursa: AGERPRES

Subiecte în articol: informare meteo vremea canicula
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri