În memoriile intitulate Cum am scris Doctor Faustus, Thomas Mann mărturisește că și-a propus să capteze criza „culturii în general, a muzicii în special”, care predispune la „pactizarea cu diavolul” (Thomas Mann, Doctor Faustus, Rao, București, 1995, p. 615). În 1945, lucrând la roman, în vreme ce trupele aliate înaintau spre Berlin, dinspre Est și dinspre Vest, în exilul său american, autorul consemna: „războiul e pierdut, dar asta înseamnă mai mult decât o campanie pierdută, înseamnă în realitate că noi suntem pierduți, pierdută cauza și sufletul nostru, pierdute credința și conștiința noastră. S-a isprăvit cu Germania, se va isprăvi cu ea, o prăbușire indicibilă, economică, politică, morală și spirituală, pe scurt, începe să se contureze o prăbușire totală – nu vreau să fi dorit ceea ce ne amenință, căci înseamnă disperarea, nebunia” (p. 201). În același timp, în adresările sale radiodifuzate către națiunea germană, Thomas Mann explica prăbușirea Germaniei prin accesul la decizii al „celor mai slabi (die Untersten)” – profesional, civic, moral.
Pe tot parcursul celui de-al Doilea Război Mondial, Thomas Mann a refuzat să admită că ar exista o Germanie „bună” și una „rea”. El spunea că „cea rea era cea bună care apucase pe calea rătăcirii și mergea la pieire” (p. 649). Romanul Doctor Faustus este conceput ca exploatare literară a ceea ce s-a petrecut – convertirea, în Germania, a ceea ce era contribuția ei originală de rară magnitudine la cultura universală, în alimentarea unei enorme erori.
Nu se poate spune că nu a avut dreptate. Fapt este însă că Germania a putut reveni, cu performanțele ei exemplare – ale profunzimii, temeiniciei, calificării, căutării neîncetate – în avangarda lumii.
Se știe cât de prăbușită a fost Germania după pierderile imense din război, destrămarea instituțiilor și economiei, transformarea în ruine a orașelor ei și capitularea fără condiții din 9 mai 1945. Și, totuși, Germania s-a refăcut. Îmi amintesc ce deschidere de orizont am trăit, când, bursier german fiind, după lecturi intense în istoria și prezentul Germaniei, am luat notă de observația cancelarului federal Willy Brandt că germanii au trecut cu brio un prag: deja la începutul anilor șaptezeci o duceau mai bine ca oricând în istorie, în urma unei reconstrucții fără seamăn prin eroism, dedicare și competență, într-un timp scurt și într-un mediu internațional deloc lin.
Am perceput, la rândul meu, nivelul înalt al vieții în această țară dincoace de acel prag. Totul în jur respira deja la mijlocul anilor șaptezeci prospețime, vigoare și inteligență creativă. Destui colegi (am plecat atunci din țară câteva zeci de bursieri selectați de fundațiile germane pentru a sprijini consolidarea vieții academice din România) se grăbeau să vadă Londra, Paris, Roma. Am preferat atunci să aprofundez cunoașterea Germaniei. Am văzut cam toate regiunile ei și nenumărate locuri. Era fascinant și am spus aceasta, la întoarcere, studenților. Când Constantin Noica mi-a spus și mie că este vorba de „Germania untului”, i-am mărturisit cu respect că lucrurile stau altfel și că Germania a revenit, inclusiv la marea filosofie, care-i stătea la inimă. Este drept că apoi am avut discuții intense ale „așezării în cultură” pe ruta filosofică Heidegger-Riedel-Habermas.
În seara unificării Germaniei, eram cu soția la Stuttgart și am trăit febra momentului. Nu puteai să nu admiri capodopera de diplomație a lui Genscher și Kohl, eleganța lui George Bush, Gorbaciov și Shevarnadze, salutată tot elegant de germani. Nu puteai să nu fii mișcat de cei care cântau „Deutschland über alles”. Mulți negermani cred și azi că celebrul vers ar exprima deviza dominării altor popoare. În fapt, este un gând al patrioților germani de la un moment dat, care își spuneau că Germania are de oferit exemplul cel mai înalt al valorilor ce țin de viață, cunoaștere și civism.
Între timp, am comentat cu multe ocazii evoluția Germaniei și ceea ce este de învățat din ea. De pildă, de la volumul Bildung und Modernisierung (2005), trecând prin contribuții în volume din Germania, la Ordinea viitoare a lumii (2017). Prin traduceri, monografii și articole am căutat să aduc în atenția concetățenilor Germania actuală. Nu vreau însă să cad în evocări și nici să repet cele deja spuse, unele publicate în Cotidianul. Mă preocupă continuu realitatea trăită de oameni și, la nevoie, schimbarea ei.
În aceste zile, se încheie o epocă – pentru Germania și, într-o măsură, pentru lume. Un cancelar federal al Germaniei de remarcabilă longevitate și cu impact major asupra evenimentelor, părăsește, în virtutea deciziei proprii, scena. O părăsește, amănunt interesant, cu un „turneu în lume” (Paris, Varșovia, Washington, Moscova, Ierusalim, Istanbul etc.), care îi indică, de asemenea, anvergura. Rămâne, desigur, ca istoria să evalueze riguros, cu distanța în timp necesară, rolul cancelarului federal Angela Merkel. Este însă de pe acum clar că Germania, revenită sub predecesori în fruntea Europei, și-a consolidat poziția sub toate aspectele în mandatele celui mai recent cancelar.
Cine cunoaște Germania și Europa de azi nu poate să nu adere la evaluare. Am avut satisfacția discuțiilor personale cu liderul CDU și apoi cancelarul federal Angela Merkel – între altele la Berlin (2002), Cluj-Napoca (2010), Chicago (2012). Nu puteai să nu remarci stăpânirea exactă a subiectului, orizontul larg, capacitatea de a ajunge rapid la miezul uman al lucrurilor și de a decide angajându-și toată răspunderea.
Într-o lume ce s-a umplut cu politruci, căutători de voturi de la o alegere la alta, și, mai nou, cum vedem la noi, de inși care vor să-și desemneze neapărat procurori proprii, principiile doamnei Angela Merkel sunt de luat ca reper. Primul este recunoașterea întâietății valorilor. „Baza gândirii și acțiunii mele politice – scria domnia sa – este înțelegerea creștină a omului și valorile fundamentale ce rezultă de aici – libertatea, solidaritatea și dreptatea” (Angela Merkel, Machtworte. Die Standpunkte der Kanzlerin, Herder, Freiburg, Basel, Wien, 2010, p. 109). Al doilea este acela că politica înseamnă să abordezi realitatea cu deschidere spre viitor, conform devizei „Gehe ins Offene! Să privim deschis, să vedem șansa riscului, să deșteptăm forța libertății pentru solidaritate și dreptate, să transpunem ideile în fapte și să facem aceasta în spiritul care a făcut puternică țara noastră – în spiritul unității, dreptului și libertății pentru patria germană” (p. 150). Al treilea principiu se referă la faptul că este responsabil să examinezi cu luciditate trecutul, dar „fără șabloane” și clișee de gândire. „Ca oameni nu suntem perfecți, facem greșeli. Va trebui să răspundem la sfârșit în fața lui Dumnezeu. Aceasta trebuie să ne învețe smerenie – și în politică, în orice poziție de răspundere” (p. 114). Al patrulea principiu este convingerea că „atunci când are respirație largă, politica poate ajuta foarte mult ca lucrurile să se îndrepte spre bine” (p. 149).
Am subliniat cu diverse prilejuri, direct și indirect, că ar fi bine ca și în România să se învețe din ținuta Angelei Merkel. Ca și din ținuta lui Helmut Schmidt sau Roman Herzog sau Johannes Rau! Nu a fost însă să fie!
În locul culturii democratice a liderilor germani, România a luat-o, cu deosebire după 2014, pe calea unui autoritarism incult și a unei obtuzități inepte, care au dus la dezastrul de azi. România este acum nu numai țara europeană cea mai săracă, îndatorată peste puteri, cu cea mai mare emigrație în timp de pace și cu „statul eșuat”, cum zice chiar autorul eșuării, ci și, cum se spune mai nou, „cimitirul Europei”. În aceste zile mor de COVID-19 mai mulți oameni în România decât în toată Europa!
Ca să sintetizez învățătura, văd mereu patru chei ale succesului istoric al Germaniei: pregătirea forței ei de muncă și valoarea decidenților; democrația bazată pe legitimare și justiția ce respectă demnitatea persoanei; privirea de fiecare dată mai curând critică a situației în care s-a ajuns; și politica externă de deschidere și inovație. Cheile sunt, desigur, legate.
În aceste săptămâni, Germania urmează să fie preluată de o nouă coaliție de guvernare, în urma alegerilor parlamentare din septembrie 2021. O coaliție în premieră în istoria ei! Social-democrații (SPD), ecologiștii (Grünen) și liberalii (FDP) germani și-au dat mâna pentru a duce înainte dezvoltarea țării lor.
De la început, merită luat aminte cum se formează, într-o țară care se respectă, un „guvern al țării” - nicidecum aberația costisitoare la extrem, precum „guvernul meu”. Este, bunăoară, o preocupare de a articula din programele celor trei partide, votate în proporțiile respective de cetățeni, un program de guvernare care stabilește cu precizie ce urmează să se întreprindă. Partidele însele, ca reprezentante legitime ale opțiunilor cetățenilor, negociază.
Abia apoi președintele Germaniei va lua act de situația politică și va desemna candidatul la cancelar rezultat din negocieri. Nu invers, ca în România actuală! Aici precarul „președinte” abuzează de Constituție, de justiție și de serviciile secrete, își fixează privirea pe vreun ins la fel de nepregătit, dar slugarnic, îl numește „prim ministru” și-l trimite la „negocieri” pe încropeli. După ce își adjudecă funcțiile publice ca proprietăți, nu ca datorii! Și după ce a umplut cu inși fără valoare aceste funcții!
Din aceste abuzuri a și rezultat o situație mai mult decât ridicolă. Anume, Germania a avut un cancelar federal legitim vreme de șaisprezece ani. În România „președintele” a desemnat în șapte ani, cum a numărat cineva deunăzi, opt „prim-miniștri” – fiind vădit indispus și incapabil să contribuie la o soluție adecvată nevoilor României!
Programul pe care cele trei partide îl negociază în aceste zile în Germania are un titlu care atestă amploarea schimbărilor: „Cuprinzătoarea înnoire a țării noastre (Die umfassende Erneuerung unseres Landes)”. Este un program, cum se și subtitrează, nu pentru „profilarea de actori individuali”, ci în serviciul binelui obștesc. El anunță un nou prag în administrarea unei societăți moderne.
Programul preconizează „un stat modern” – între altele cu digitalizare dusă la capăt (se vorbește direct de o energică reangajare, sub deviza „der digitale Aufbruch”). În materie de energie, se are în vedere ieșirea din era cărbunelui în jurul anului 2030, între timp Germania preluând inițiativa în trecerea la „mobilitate electrică”.
Se vor pune în aplicare diferite „modelări de timp de muncă scurt” pe săptămână, ce includ „minijoburi” de 10 ore pe săptămână. Se trece astfel la „flexibilizarea timpului de muncă” și la „ridicarea salariului minim” (la 12 euro pe oră).
Nu se afectează pensiile și nici vârsta de pensionare, dar se operează reforma sistemului privat de pensii. Se trece la „alocația pentru cetățenie (Bürgergeld)”, care va înlocui actuala „asigurare fundamentală (Grundversicherung)” introdusă odată cu cunoscutul Harz IV. În sănătate, se va ameliora sistemul de finanțare existent aplicând „finanțarea pe categorii de maladii (Fallpauschalensystem)” și asigurând salarii mai bune în sănătate. Se va lucra pentru ancorarea în „Legea fundamentală” a drepturilor copiilor. Se promovează școala cu activități pe întreaga zi și se reorganizează bursele studenților, spre a lărgi accesul.
Germania va aloca 3,5% din PIB pentru importantul capitol al „Cercetării și Dezvoltării”. După ce a inițiat cu decenii în urmă și a devenit model internațional în „economia socială de piață”, Germania intră în „transformarea social-ecologică a economiei”. Construcțiile noi vor fi în parametrii ecologiei. Guvernarea va accentua susținerea categoriilor de la „mijlocul social” și a „lucrătorilor manuali”.
Combaterea discriminării și consolidarea drepturilor cetățenești, precum și întărirea dreptului familiei sunt opțiuni în program. Germania se declară „țară de imigrare (Einwanderungsland)” și-și asumă răspunderea umanitară pentru cei siliți să emigreze din țara lor.
Opțiunea fundamentală a Germaniei este pentru „o Uniune Europeană mai puternică, mai democratică și mai capabilă de acțiune”. Ea desfășoară acțiuni de protecție contra atacurilor cibernetice, restricționează exportul de arme și pledează pentru consolidarea ONU. Germania susține NATO, dar nu-și fixează ținte de contribuții financiare.
Obiectivele unei guvernări pot fi evaluate din diferite perspective. Trei le socotesc din capul locului importante.
Care sunt șansele de viață pe care le asigură cetățenilor prin economia, instituțiile și cultura pe care le creează. Cum se sudează valorile libertate, dreptate și protecția mediului și care este soarta fiecăreia? Ce loc se lasă creativității?
După percepția mea, obiectivele din Die umfassende Erneuerung unseres Landes sunt o pildă de preocupare a guvernării față de cetățenii țării. Programul aduce o concepere originală a conjuncției valorilor de bază ale civilizației actuale – reprezentate de social-democrații, liberalii și, respectiv, ecologiștii germani. Se deschide astfel o perspectivă asupra lumii actualizată, dar distanțată în mod salutar de -ismele (neoliberalism, tehnocratism, stângism, globalism) ce ocupă prea multe minți pe lume.
Programul Die umfassende Erneuerung unseres Landes conține premise ale unei inovații istorice. Punerea lui în aplicare îi asigură Germaniei pe mai departe, în epoca multiplelor crize ale societăților și statelor, un loc din față în avangarda lumii, cu avantaje și răspunderi aferente.