Uneori, în plină evoluţie pe scenă, artiştii simt că o perdea s-a aşternut peste memoria lor, au uitat replicile, versurile piesei sau cântecului, o pată albă se instalează pe o porţiune de creier, fără o explicaţie. Vă daţi seama că până la înstăpânirea sentimentului de panică este doar un pas, scuzele spuse la microfon nu reprezintă o soluţie. De cele mai multe ori, inspiraţia, imaginaţia artiştilor sunt colacul de salvare, ei improvizează cu eleganţă o ieşire din impas, publicul chiar nu sesizează amnezia momentană. S-a descurcat onorabil, ieşind neşifonat dintr-un moment stânjenitor, Aurelian Andreescu, care nu avea faima de descurcăreţ. Ceauşescu dăduse ordin să nu se mai cânte la televiziune atât de mult în limbi străine şi şefii TVR-ului reuşiseră să traducă în româneşte şlagărele internaţionale. Pe podeaua studioului de unde trebuia să cânte în direct Andreescu un celebru cântec internaţional se aşezaseră scrise cu litere foarte mari pe cartoane traducerile strofelor. Doar că un cameraman a rulat neatent trepiedul cu camera, acoperind cartoanele respective. Pus în situaţia delicată de a nu putea citi versurile în româneşte, Aurică Andreescu a făcut un ghiveci de la-la-la-uri cu vorbe englezeşti şi cu rime româneşti şi nu a fost o catastrofă. S-a confruntat cu acest moment de uitare chiar Marina Voica. Culmea, Marinei i-au zburat din cap versurile scrise chiar de ea la şlagărul compus tot de ea, “Şi afară plouă, plouă, şi-i trecut de ora nouă”. Spaimă, amnezia a apărut chiar în timpul unui recital, Marina a repetat ultima strofă tot sperând că versurile scrise de ea îi vor reveni, nimic, vid de memorie. Şi atunci, frumoasa Marina Voia spune sălii că ar fi bine să treacă la un potpuriu, o lipire a celor mai frumoase refrene din diferite cântece îndrăgite din repertoriul său de succes. Sala a aplaudat bucuroasă, a cerut chiar bisuri, neştiind că Marina era leoarcă de sudoare din pricina tensiunii nervoase.