Jurnalul.ro Tech Inteligența artificială este folosită în 86% dintre companiile din România

Inteligența artificială este folosită în 86% dintre companiile din România

de Redacția Jurnalul    |   

86% dintre companiile din România au adoptat deja, în diverse forme, inteligența artificială. Însă, în 40% dintre cazuri este vorba de inițiative personale ale angajaților, nesusținute încă la nivel organizațional.

„Entuziasmul angajaților față de tehnologiile AI reprezintă o oportunitate valoroasă pentru organizații de a crea expertiză internă și de a impulsiona adoptarea unor instrumente noi. Rezultatele studiului nostru arată un decalaj clar între interesul pentru AI la nivelul angajaților, respectiv utilizarea în mod individual, și adopția oficială la nivel organizațional. Este o diferență explicabilă prin dificultățile pe care le întâmpină companiile în implementarea și integrarea acestor noi tehnologii, precum și prin provocările de securitate asociate”, a declarat Bogdan Surdea-Blaga, fondator și consultant principal la compania de consultanță Vucamix.

Studiul a scos la iveală că, și în organizațiile care nu au adoptat încă oficial inteligența artificială, 87% dintre angajați utilizează instrumente AI, precum platforme generative de tipul ChatGPT.

Practic, 46% dintre companiile din România au adoptat deja oficial, în diverse forme, AI, la nivel de organizație, departamental sau prin proiecte-pilot.

În 40% dintre cazuri, angajații utilizează inteligența artificială în mod individual în scopuri profesionale.

71% dintre respondenții din organizațiile care au adoptat AI se simt încrezători în înțelegerea acestor tehnologii, spre deosebire de doar 47% în cazul companiilor în care acestea nu sunt implementate oficial.

Rezistența la schimbare este cea mai importantă barieră pentru majoritatea (52%) companiilor, care consideră inerția organizațională și scepticismul provocări majore.

Pentru 46% dintre organizații, lipsa personalului pregătit corespunzător reprezintă un obstacol semnificativ.

41% dintre companiile care intenționează să adopte sau au implementat deja AI sunt îngrijorate de confidențialitatea și protecția datelor, cu precădere în rândul organizațiilor care activează în sectoare cu cerințe critice de securitate a informațiilor.

Aproape două treimi (64%) dintre organizații sunt interesate de inteligența artificială pentru automatizarea sarcinilor de rutină, 53% recunosc potențialul AI în dezvoltarea de noi produse sau servicii, iar 51% - pentru îmbunătățirea experiențelor clienților.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri