Jurnalul.ro Sport eXtrasport Ce spune Yusuf Dikeç, turcul care a obținut medalia de argint la JO Paris 2024: "Am reprezentat spiritul olimpic în sensul curat al naturaleții"

Ce spune Yusuf Dikeç, turcul care a obținut medalia de argint la JO Paris 2024: "Am reprezentat spiritul olimpic în sensul curat al naturaleții"

de Redacția Jurnalul    |   

Turcul Yusuf Dikeç a impresionat întreaga lume după ce s-a prezentat relaxat la competiția de tir și a obținut medalia de argint.

Este prima medalie la tir din istoria Turciei. 

Într-un interviu, acordat în exclusivitate pentru Observator, acesta spune că ne-a vizitat ţara la o competiţie şi apreciază mai mulţi sportivi de la noi.

"Eu nu am fost un tip popular. Oamenii m-au făcut popular, și cumva am reprezentat spiritul olimpic în sensul curat al naturaleții, fără dopaj, cu echipament minimal, o poziție naturală a corpului. Oamenii cred că au apreciat foarte mult simplitatea și autenticitatea pe care au văzut-o în succesul meu și de aceea cred că am devenit atât de cunoscut", spune sportvul.

Yusuf Dikeç a participat la 4 olimpiade

Fără ochelari speciali sau alte echipamente sofisticate, a fost total diferit de ceilalţi concurenţi, echipați cu lentile SF şi căşti. Cel mai mult a intrigat felul dezinvolt în care a ţinut mâna în buzunar.

"Nu am un scop anume, mai degrabă fac asta pentru echilibru, ca să îmi stabilizez corpul. Am avut poziția asta încă de la primele trageri, chiar și în anul 2014 când am ajuns campion mondial, mereu am stat așa", a declarat Yusuf Dikeç.

Citiți și Ceremonia de încheiere a JO Paris 2024. Data spectacolului și un program plin de surprize 

Acesta este subofițer în retragere al Jandarmeriei Turce. Yusuf Dikeç și partenera sa, Sevval Ilayda Tarhan, au câștigat argint la echipa mixtă de pistol cu aer comprimat la 10 metri. Au pierdut în faţa Serbiei, dar au primit mai mult decât au sperat.

"Ce înseamnă medalia de argint pentru noi? Așa cum citeam niște comentarii zilele acestea, am realizat că valorează mai mult decât aurul", spune Yusuf Dikeç.

"Sincer, eu chiar sunt mândră de el, pentru că mereu ne-am dorit să arătăm faptul că tragerile cu pistolul sunt un sport în sine. Pistolul nu este pericolul la care v-ați gândi, ci poate fi folosit în siguranță în scop sportiv. Vrem să se vadă asta, așa că sunt foarte mândră de el, chiar mă bucur", spune Sevval Ilayda Tarhan.

Sportivul a avut chiar un schimb de replici cu Elon Musk pe reţelele sociale. Îl provoacă să facă roboți care să țintească cu mâna în buzunar. Miliardul i-a răspuns că vor nimeri fix în centru.

Mulţi l-au asemănat pe Yusuf Dikeç cu un erou din filme, controversatul John Wick. Sportivul spune înscă  că nu are idoli imaginari și îi admiră pe cei care-şi depăşesc limitele. Printre ei, mai mulţi români, apreciaţi de întreaga Turcie.

Yusuf Dikeci vrea să participe și la JO Los Angeles 2028

"Sunt mai mulți sportivi români, cel puțin în domeniul acesta al tragerilor cu pistolul. Ne tot întâlnim la diverse competiții, ne vedem, ne salutăm", spune Yusuf Dikeç. 

"Desigur, e David Popovici, care a devenit un înotător foarte bun. Eu, personal, sunt un mare fan al lui", spune Özgür Kıvanç Altan, amsadorul Turciei în România.

Ctiți și Ceremonia de închidere a JO Paris 2024. Mihaela Cambei va fi portdrapelul României

Sportivul spune că s-a apucat de tir după divorţ. 

Yusuf Dikeç vrea să participe și la JO Los Angeles 2028.

"Am vrea să ajungem la Jocurile Olimpice de la Los Angeles în 2028 și să luăm medalia de aur. Împreună cu Ilayda, de mâine vom începe să ne antrenăm pentru asta", spune Yusuf Dikeç.

Iar pentru români are doar cuvinte de laudă. Competiţiile de tir l-au adus şi în ţara noastră.

"În anul 2005, am fost în România la o ediție a Campionatului Balcanic de trageri. Am venit singur, pentru prima dată în România. Mi s-a părut că românii sunt oameni liniștiți, chiar m-am simțit foarte bine. Le transmit calde salutări din Turcia", a povestit Yusuf Dikeç.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri