x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Ceremonia de încheiere a JO Paris 2024. Data spectacolului și un program plin de surprize

Ceremonia de încheiere a JO Paris 2024. Data spectacolului și un program plin de surprize

10 Aug 2024   •   13:00
Ceremonia de încheiere a JO Paris 2024.  Data spectacolului și un program plin de surprize
Sursa foto: Hepta

Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice Paris 2024 va avea loc duminică, pe Stade de France, între orele 22:00 și 00:15, anunță ANS. Aceastava celebra finalul celor 17 zile de competiție istorică din capitala Franței.

Evenimentul va combina atmosfera de sărbătoare cu solemnitatea transferului oficial al Jocurilor Olimpice Paris 2024 către următoarea gazdă, Los Angeles 2028. Va fi mai scurtă comparativ cu cea de deschidere, dar va fi condusă de același director artistic, Thomas Jolly.

Cu această ocazie, Stade de France va fi transformat într-o sală de concerte gigantică. O parte a spectacolului se va desfășura în aer, în timp ce decorurile gigantice, costumele și efectele de iluminare spectaculoase vor duce spectatorii într-o călătorie în timp, atât în trecut, cât și în viitor.

Citiți și JO Paris 2024. România a coborât pe locul 20 în clasamentul pe medalii 

În cadrul spectacolului va fi adus un omagiu publicului, dar și voluntarilor și sportivilor, peste 100 de dansatori, acrobați, artiști de circ și sute de muzicieni fiind implicați în ceremonie. Printre celebritățile care vor fi prezente mâine se pare că se află Tom Cruise, iar Red Hot Chili Peppers, Billie Eilish și Snoop Dogg vor cânta în timpul ceremoniei.

Va exista și un moment înregistrat, de 30 de minute, care va combina opera și teatrul, o distopie – o lume imaginară, o proiecție în viitor, cu un personaj interstelar care va însufleți vestigiile pe care le găsește vizitând Pământul, așa cum a însuflețit Pierre de Coubertin Jocurile Olimpice antice, la sfârșitul secolului XIX.

Citiți și August 2024, o nouă lună cu temperaturi record. Iată prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni 

Pe lângă secțiunea artistică unică, ceremonia de închidere va include și elemente tradiționale, printre care, parada sportivilor, omagiul adus celor 45.000 de voluntari, festivitatea de premiere pentru maratonul feminin, stingerea flăcării olimpice, proclamarea sfârșitului Jocurilor Olimpice, făcută de președintele Comitetului Olimpic Internațional, Thomas Bach și predarea drapelului olimpic de la Anne Hidalgo către Karen Bass - primarii din Paris și Los Angeles

×