Jurnalul.ro Editoriale Întrebări, câtuși de puțin retorice, după „întrebarea retorică” a domnului Președinte...

Întrebări, câtuși de puțin retorice, după „întrebarea retorică” a domnului Președinte...

de Serban Cionoff    |   

După cum era de așteptat,ecourile, comentariile categoric dezaprobatoare, dar, din nefericire, și cele de susținere, care circulă intens în spațiul public, sunt departe de a se fi stins. Chiar dacă președintele Klaus Iohannis a încercat să dreagă busuiocul după ce slobozise nefericita zicere: „cine știe ce afaceri face (Liviu Dragnea n.n.) cu evrei”. Dovadă, pe de o parte, reacția fermă a Asociației Europene a Evreilor sau comentariile care continuă să apară în presa din Israel, ca și cele din presa românească, iar, pe de alta, mesajele ofensatoare, marcate de un patologic antisemitism, pe care o șleahtă de postaci au găsit cu cale să le transmită premierului Benyamin Netanyahu profitând, cu o  absolut reprobabilă lipsă de bun simț, de această ocazie.

 Să o recunoaștem deschis și fără inutile precauții de circumstanță, în termenii în care a fost redactată, nici revenirea președintelui Klaus Iohannis nu era de natură să limpezească lucrurile! Spun asta de vreme ce, în textul cu pricina, dăm peste, din nou, niște expresii total anapoda. Citez: „Declarația nu a fost o declarație, ci o întrebare retorică”. Și, mai departe: „În nici-un caz, întrebarea mea nu a fost cu iz de a jigni comunitățile evreiești sau statul Israel”.

Cel puțin două expresii nu își aveau locul în respectivele propoziții! Prima dintre acestea fiind „întrebare retorică” care se traduce prin „întrebare la care nu se așteaptă răspuns”. Asemenea întrebări fiind puse, de către marii maeștri ai retoricii desigur, pentru a avertiza asupra unor probleme arzătoare, care trebuie grabnic cunoscute și clarificate. Intenția celor care le-au pus fiind, în primul rând, aceea de a incita opinia publică și de  provoca o reacție de masă. Așa cum este întrebarea clasică în analele științei retoricii: „Quousque tandem abutere, Catilina, patientia nostra?” Întrebare pe care, în anul 63 înainte de Christos,Marcus Tullius Cicero a pus-o în Senatul roman celui bănuit că ar pune la cale o conjurație.

 Nu știu dacă, la rândul său, în calitatea sa de garant al independenței naționale,al unității și al integrității teritoriale a țării, domnul președinte i-a adresat, voalat, această întrebare și lui Liviu Dragnea- pe care, printr-o asemenea declarație, recunoaște că îl suspectează a fi încheia „înțelegeri secrete cu evrei”-, dar mă îndoiesc foarte serios că a pus întrebarea doar așa, de amorul artei retorice…

Cea de a doua expresie, de data asta mai mult decât nefericit aleasă de vreme ce ea apare într-un mesaj care se dorea a lămuri lucrurile, este „cu iz de a jigni comunitățile evreiești sau statul Israel”. O fie și fugară răsfoire a dicționarelor îl putea avertiza pe președintele Klaus Iohannis că înțelesul cuvântului „iz” este acela de miros neplăcut. Încercați,atunci, să traduceți expresia „cu iz de a jigni” și vă veți convinge că iese, mai ales dacă ne gândim la ofensa necugetată pe care a adus-o autorităților statului Israel direct vizate în acest caz, alături de inamicul public nr.1 al domnului președinte, nimeni altul decât Liviu Dragnea!, că face înțelegeri secrete cu evrei. Nu era mai simplu și mai corect ca domnia sa să spună direct: „nu am pus această întrebare (retorică sau nu) cu intenția de a jigni comunitățile evreiești și statul Israel”? Firește că era, dar dacă domnia sa atât a vrut să spună… atâta a spus!

Acestea ar fi doar două dintre întrebările pe care mi le-am pus după ce am recitit atât prima declarație a președintelui Klaus Iohannis, cât și declarația de după declarație. Recunosc, am ales să folosesc un ton mai degajat, ușor ironic, anume pentru ca modestele mele însemnări să nu incite spiritele mai mult decât a reușit să o facă domnul președinte. De parcă de o asemenea ispravă aveam nevoie tocmai acum, în anul când ar trebui, uniți în gânduri și în suflete să cinstim Centenarul Marii Uniri! Invitându-i să ni se alăture pe toți prietenii noștri de pe toate meridianele și, foarte adevărat, pe prietenii statornici ai României din comunitățile evreiești. Prieteni adevărați pe care voci avizate ale mediului nostru politic și academic i-au invitat să nu confunde nici aberanta afirmație a lui Klaus Iohannis și nici nemerniciile unor scelerați care își exhibă pe conturile de socializare maladivele lor frustrări și resentimente, cu ceea ce gândește și simte majoritatea covârșitoare a noastră. „Români și neromâni dar pământeni”, vorba poetului.

 Cât privește posibilele efecte negative pentru România, adică riscul de înregistra reacții nedorite din parte comunităților evreiești care se bucură de un imens prestigiu și de o influență pe măsură în Europa ca și în Statele Unite la nenorocita zicere a președintelui Klaus Iohannis, de data asta mă abțin să fac pronosticuri. Doresc, în schimb, să reamintesc mai mult decât neinspiratului lansator de întrebări retorice o întrebare, cu adevărat esențială, pe care, cu multe decenii în urmă, a pus-o un mare cărturar și umanist român, C.Rădulescu- Motru. Întrebare la care, în împrejurările pe care domnia sa le-a provocat, are datoria să se gândească extrem de atent: „Cât ne costă, ca țară, antisemitismul?”

După care închei, nu înainte de a consemna o informație difuzată în marja întrevederilor pe care premierul Viorica Dăncilă și președintele Camerei Deputaților,Liviu Dragnea, le-a avut cu înaltele oficialități ale țării gazdă și anume că, în lunile următoare, la București, va avea loc o reuniune comună a guvernului român și a guvernului israelian. Prilej cu care, normal și firesc ar fi ca președintele României, Klaus Iohannis, să se întâlnească, la Palatul Cotroceni cel mai probabil, cu participanții la reuniune. Luând în calcul cele mai înainte discutate, ajungem, inevitabil, exact acolo de unde am plecat: oare ce întrebare, retorică sa mai puțin retorică, va mai pune, de data asta, președintele Klaus Iohannis?

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri