Deputatul PNL Ionuț Stroe propune, printr-un proiect de lege pe care l-a înregistrat la Parlament, interzicerea utilizării de către partidele politice a fondurilor provenite din subvenții, pentru „achiziția de bunuri sau servicii care aduc atingere sau sunt contrare imaginii, ordinii constituționale, valorilor sau intereselor fundamentale ale României”. Iar ca sancțiuni, dorește suspendarea temporară, totală sau parțială, a plății către partidele respective a acestor subvenții. Legea, care a primit aviz negativ din partea Consiliului Legislativ, nu menționează cum anume se poate face evaluarea sau dovada încălcării acestor prevederi. Iar Consiliul Economic și Social arată că sancțiunile pot fi ocolite, dacă partidele folosesc alte fonduri pentru finanțările „nelegale”, iar subvențiile sunt păstrate pentru cheltuieli „legale”. Proiectul a picat, la finalul lunii mai, în Senat, cu 104 voturi la zero și, în prezent, se află la vot final la Camera Deputaților.
Neobișnuitele propuneri constituie un demers legislativ, intitulat PL-X nr. 440 din 2026, care se referă la o propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale. Proiectul este inițiat de către deputatul PNL Ionuț Stroe, fost purtător de cuvânt al formațiunii liberale.
Astfel, legea propusă introduce în legea de bază o nouă prevedere, conform căreia „se interzice utilizarea subvențiilor de la bugetul de stat pentru finanțarea oricăror destinații care, prin conținutul ori finalitatea lor, direct sau indirect, aduc atingere sau sunt contrare imaginii, ordinii constituționale, valorilor sau intereselor fundamentale ale Românei”.
Aceeași inițiativă legislativă dorește să mai reglementeze că „se interzice utilizarea sumelor provenite din subvențiile de la bugetul de stat pentru finanțarea cheltuielilor cu achiziția, directă sau indirectă, de bunuri ori de servicii care au ca scop determinarea, directă sau indirectă, a decidenților politici sau instituționali din alte state ori din organizații internaționale, în vederea obținerii unor efecte care aduc atingere imaginii, ordinii constituționale, valorilor sau intereselor fundamentale ale României”.
Sancțiuni: de la suspendarea subvenției la confiscarea banilor și la dosar penal
Potrivit aceluiași proiect de act normativ, se consideră determinare „orice activitate prin care se urmărește, direct sau indirect, ca un decident politic sau instituțional, ales sau numit, să adopte o orientare contrară imaginii, ordinii constituționale, valorilor sau intereselor fundamentale ale României”.
Autorul inițiativei legislative propune, totodată, și instituirea unor sancțiuni. În acest sens, o altă reglementare ce se dorește a fi introdusă este aceea potrivit căreia încălcarea acestor prevederi „atrage aplicarea, inclusiv cumulativă, a unor măsuri legale corespunzătoare”.
Este vorba despre un set de patru măsuri „corespunzătoare”. Mai exact, se dorește instituirea „obligării partidului politic la restituirea către bugetul de stat a sumelor utilizate cu încălcarea dispozițiilor prezentei legi”. Apoi, este vorba despre „confiscarea sumelor utilizate nelegal, potrivit dispozițiilor legale privind recuperarea și executarea creanțelor bugetare”.
O altă măsură punitivă propusă este „suspendarea temporară, parțială sau totală, a subvenției acordată partidului politic, potrivit reglementărilor legale în vigoare”. Iar ultima sancțiune pe care Ionuț Stroe dorește să o aplice în astfel de cazuri este „sesizarea autorităților competente, în situația în care faptele întrunesc elementele constitutive ale unei contravenții sau ale unor fapte prevăzute de legea penală”.
Cum își motivează inițiatorul acest demers
În expunerea de motive care însoțește acest demers legislativ, deputatul PNL Ionuț Stroe susține că, în mod repetat, „opiniile publice, rapoartele instituționale și documentările media au evidențiat situații în care anumiți actori politici beneficiari ai finanțării publice au direcționat resursele provenite din subvenții către activități sau servicii care, prin finalitatea lor, aveau potențialul de a afecta imaginea României, a induce mesaje publice contrare obligațiilor constituționale de loialitate față de stat sau de a genera acțiuni cu impact extern negativ asupra intereselor naționale”.
Parlamentarul liberal mai susține, în documentul citat, că, „de asemenea, s-a constatat apariția unor activități cu caracter transnațional, finanțate din subvenții, prin care se urmărea influențarea unor decizii ale unor autorități publice și alte state sau din organizații internaționale, în sens contrar intereselor României sau într-o manieră susceptibilă să genereze prejudicii imaginii statului”.
Conform inițiatorului acestui proiect de lege, „o asemenea conduită depășește în mod evident scopul pentru care regimu subvențiilor a fost instituit și intră în conflict cu principiile care guvernează gestiunea banului public”.
Critici în avizele primite
În legătură cu aceste propuneri, Consiliul Economic și Social nu se arată la fel de optimist. În ciuda avizului favorabil acordat de către CES, entitatea avizatoare a formulat unele observații. Spre exemplu, arată că o interdicție formulată prin raportarea la „imaginea” unui stat „este, prin natura sa, noțiune politică și subiectivă, incapabilă să îndeplinească funcția de normă juridică”.
CES precizează că proiectul de lege în discuție penalizează numai partidele care folosesc, în scopurile menționate de modificările ce se doresc a fi aduse legii, sumele provenite din subvenții. „Această sancțiune poate fi ușor ocolită prin utilizarea în scopul respectiv a sumelor provenite din alte surse, păstrând sumele provenite din subvenții pentru utilizarea în scop legal”.
Conform avizului citat, „ar fi mult mai utilă penalizarea partidelor care încalcă prevederile respective, indiferent de proveniența sumelor utilizate în acest scop”.
Pe de altă parte, Consiliul Legislativ a avizat negativ proiectul de lege al lui Ionuț Stroe, arătând că soluțiile propuse nu sunt fundamentate temeinic. „Textul de lege propus nu nuanțează valorile asupra cărora se preconizează a nu li se aduce atingere și nici nu prevede cum anume se pot face evaluarea și dovada că acestea au fost încălcate”.
Consiliul Legislativ concluzionează, astfel, că „este necesar ca propunerea legislativă să fie reanalizată în totalitate”.
A picat la Senat cu 104 voturi la zero
În pofida acestor critici, proiectul de lege a intrat în dezbaterea parlamentară. Mai întâi, la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată. Aici, Autoritatea Electorală Permanentă a emis un aviz negativ, iar Comisia Juridică, Comisia pentru Buget – Finanțe și Comisia pentru Administrație Publică au adoptat un raport comun de respingere, pe care l-au înaintat Plenului.
La data de 26 mai 2026, Senatul a respins adoptarea acestui proiect de lege. Au fost 104 voturi pentru adoptarea raportului și pentru respingerea propunerii legislative. Nu a fost înregistrat nici măcar un singur vot în favoarea proiectului de lege al lui Ionuț Stroe. A existat, în schimb, un senator care s-a abținut de la vot. Este vorba despre Nadina Cosmina Cerva, din grupul PACE.
În data de 2 iunie 2026, proiectul de lege respins a ajuns pe masa Camerei Deputaților, care este forul decizional. Iar Comisia Juridică are termen să redacteze raportul final și să îl înainteze Plenului până în data de 22 iunie 2026.