Ancheta poliției judiciare din Israel a plecat spre procurori cu cereri de punere sub acuzare a unor politicieni și înalți ofițeri din armată și serviciile secrete pentru luare de mită în cumpărarea unor nave militare . Presa israeliană consideră că este cea mai scandaloasă achiziție de submarine cu umflarea costurilor și favorizarea companiei germane THYSSEN KRUPP. Sunt vizați de presupuse fapte de corupție fostul avocat al premierului Netanyahu, văr al premierului; fostul șef adjunct al Consiliului Național pentru Securitate; fostul șef al marinei militare israeliene; fostul șef al personalului din cabinetul premierului Netanyahu, un fost ministru. Times of Israel menționează că Netanyahu nu este suspect în caz dar premierul a fost audiat ca martor.
Grupul industrial ThyssenKrupp a fost interesat să participe în România la licitația pentru achiziția celor patru corvete. După ce și-a prezentat oferta s-a retras și nu a mai participat la procedură .