Jurnalul.ro Special Anchete IT-istul lui Boc, proaspăt “cumpărat” de francezi, primeşte de la Romgaz încă 4,3 milioane de euro

IT-istul lui Boc, proaspăt “cumpărat” de francezi, primeşte de la Romgaz încă 4,3 milioane de euro

de Ion Alexandru    |   

Afacerile cu statul merg “şnur” şi în 2019 pentru compania de IT a businessman-ului clujean Marcel Borodi, unul dintre apropiaţii primarului Emil Boc. În timp ce, la Bucureşti, situaţia promulgării Bugetului de Stat pe anul în curs era incertă, având în vedere fricţiunile existente între Parlament şi Palatul Cotroceni pe această temă, compania de stat Romgaz SA Mediaş a încheiat cu societatea privată Net Brinel SA un contract de peste 19,3 milioane de lei cu TVA, pentru actualizarea unor sisteme informatice. Societatea lui Borodi, care a derulat, în ultimii ani, contracte cu statul de peste 150 de milioane de lei, printre clienţii săi numărându-se şi câteva instituţii de forţă, a fost preluată, în mare parte, la sfârşitul anului trecut, de către un concern francez care activează pe piaţa energiei nucleare şi a comunicaţiilor. Însă, noul acţionar majoritar străin a decis ca tot Marcel Borodi să conducă entitatea, din funcţia de director general, conform unui document intrat în posesia “Jurnalul”. Relaţia dintre Net Brinel SA şi Romgaz s-a concretizat, în ultimii zece ani, în contracte atribuite de a doua către societatea privată de aprope 12 milioane de euro, mai bine de o treime fiind, însă, rezultatul contractului parafat la începutul acestei luni.

 

Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz SA Mediaş a scos, prima dată, la “mezat” contractul despre care vom vorbi în cele ce urmează în data de 15 decembrie 2017. O perioadă tulbure, la Bucureşti, cu disfuncţionalităţi de ordin politic şi guvernamental. Atunci, Romgaz anunţa, pe SEAP, că vrea să achiziţioneze servicii aferente actualizării sistemelor informatice MAIS, BO, Huperion şi să facă o schimbare majoră de hardware. Conform anunţului de participare, proiectul vizat consta în retehnologizarea acestor sisteme şi în înlocuirea serverelor cu echipamente noi, pe care să fie instalate ultimele versiuni ale aplicaţiilor software.

Pentru acest contract, SNGN Romgaz SA Mediaş a anunţat că era dispusă să plătească suma de 16.271.000 de lei, fără TVA.

Negocierile s-au dovedit a fi unele destul de anevoioase, deoarece contractul, antamat la sfârşitul anului 2017, s-a parafat abia în data de 6 martie 2019. Iniţial, din documentaţia de atribuire, rezultă că s-au înscris la licitaţia organizată de Romgaz, doi agenţi economici, pentru ca, la final, în cursă să rămână un singur ofertant, respectiv SC Net Brinel SA, cu sediul în Cluj-Napoca, o companie care, în ultimii zece ani, a furnizat, în mod sistematic, Societăţii Romgaz, atât echipamente IT, cât şi licenţe informatice pe care, acum, autoritatea contractantă le consideră depăşite, învechite sau că nu mai fac faţă cerinţelor. Astfel încât, în 6 martie, Romgaz atribuie către Net Brinel contractul nr. 23139/2019, compania clujeană cerând un preţ cu 1.009,44 de lei fără TVA mai mic decât suma totală pe care Romgaz era dispusă să o plătească pentru acest proiect – 16.269.990,56 de lei fără TVA, în total, cu TVA, valoarea contractului ridicându-se la 19.361.288,67 de lei, adică 4.302.508,61 de euro.

 

A vândut firma, dar a fost “uns” director general

Net Brinel SA, compania care şi-a adjudecat acest contract pus la bătaie de Romgaz, este controlată de unul dintre milionarii Clujului, Marcel Borodi, care patronează, în oraşul condus de Emil Boc, un adevărat imperiu în domeniul IT. Oficial, Borodi controlează companiile Net Brinel SA, Capital Consulting SRL, Inovez SRL, Dataservice Brinel SRL, Alpis Construc SRL, Infolibris DC SRL, Net Brinel Software SRL, Brinel PC Prod SRL, Inovez IT SRL, Real Business Solutions SRL, Net Brinel SRL, Brinel Systems SRL, Net Brinel Computers SRL sau RO ET Co International SA. Net Brinel Computers SRL controlează, de asemenea, Centrul de Informatică Minieră SA.

În Cluj, este notorie legătura dintre Marcel Borodi şi primarul Emil Boc, fost premier al lui Traian Băsescu, devenit, astăzi, unul dintre exponenţii locali cu care se laudă colegii săi din Partidul Naţional Liberal, foşti duşmani politici. Legătura dintre Borodi şi Boc a devenit una oficial-instituţională în 6 noiembrie 2012, când Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca a decis să înfiinţeze, împreună cu NET Brinel SA, dar şi cu alţi agenţi economici din judeţ, Asociaţia Cluj IT. Hotărârea poartă numărul 430, iar Consiliul Local a aprobat actul constitutiv al asociaţiei, mandatându-l pe Emil Boc să îndeplinească formalităţile necesare aderării Primăriei la această organizaţie. Printre co-fondatorii Asociaţiei Cluj IT se numără şi alte instituţii locale care i-au umplut conturile lui Borodi cu bani de la bugetul de stat: Universitatea Tehnică, Universitatea Babeş-Bolyai, Consiliul Judeţean sau Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest. Contractul de asociere are, potrivit documentelor, scopul de a planifica şi derula servicii şi activităţi care vizează promovarea mecanismelor de susţinere a companiilor şi instituţiilor în sectorul IT, “pentru creşterea competitivităţii acestora la nivel naţional şi internaţional”, şi a fost semnat în data de 16 octombrie 2012 în faţa avocatului Iulia Podar.

Anul trecut, Marcel Bododi a luat decizia să dea un iz internaţional companiei pe care o partonează, asfel încât a vândut 85% din acţiuni către societatea SNEF Marsilia, Franţa. Concret, este vorba despre o operaţiune de preluare economică, avizată şi de Consiliul Concurenţei. Însă Marcel Borodi şi-a păstrat un pachet de 15% din acţiuni. În aceeaşi zi, Marcel Borodi a fost înlocuit din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii, după care, sub noua structrură a acţionariatului, a fost compus un nou Consiliu de Administraţie, din care fac parte francezii Isalelle Dreau, Stephanie Corteel şi Olivier Jouven, acesta din urmă devenind şi noul preşedinte al CA, precum şi românii Costin Borc şi… Marcel Borodi. Apoi, prin decizia Consiliului de Administraţie, Marcel Borodi a fost numit în funcţia de director general, pentru un mandat de patru ani, cu drepturi depline.

 

“Lipit” de Romgaz

Revenind la contractul pe care Net Brinel SA l-a parafat, la începutul acestei luni, cu Romgaz, constatăm, conform bazei de date a SEAP, că, începând cu anul 2009, firma controlată de Marcel Borodi a primit de la societatea de stat contracte în valoare totală de 50.879.88,32 de lei cu tot cu TVA (11.907.520,29 de euro). Relaţia contractuală a început în 19 iunie 2008, când Romgaz a încheiat cu Net Brinel un contract de 117.329,8 lei cu TVA (33.522,8 euro) pentru furnizarea de routere de reţea, echipamente de telecomunicaţii şi telefoane. Apoi, în 21 decembrie 2009, Net Brinel SA a livrat Romgaz echipamente de calcul şi licenţe software în valoare de 1.716.757,3 lei cu TVA (490.530,6 euro).

În 10 martie 2010, aceeaşi companie a livrat Romgaz un sistem de recuperare în caz de dezastre, în valoare de 9.286.295,9 lei cu TVA (2.321.574 de euro), iar, la 20 august 2010, Net Brinel a furnizat licenţe Microsoft, în baza unui contract pe trei ani, în valoare de 8.840.715,4 lei cu TVA (2.210.178,9 euro). În 14 decembrie 2012, firma lui Borodi a furnizat Romgaz licenţe şi servicii de actualizare software în valoare de 245.334 de lei cu TVA (58.412,9 euro), în 21 mai 2012 a livrat o matrice redundantă de discuri independente în valoare de 4.199.880 de lei cu TVA (933.306,7 euro), care, în 18 ianuarie 2016, a fost upgradată de Net Brinel pentru alţi 900.800 de lei cu TVA (202.400 de euro), iar, la 23 noiembrie 2012, a fost încheiat un nou contract vizând livrarea de licenţe IT, în valoare de 112.220 lei cu TVA (24.937,8 euro).

Mai multe loturi dintr-un contract au fost atribuite de Romgaz aceleiaşi firme Net Brinel, în data de 6 februarie 2013, atunci când societatea lui Borodi a livrat servere, computere portabile şi dispozitive de stocare cu acces direct, în valoare de 551.879.36 lei cu TA (122.639,8 euro). Pentru ca, în 3 octombrie 2013, să livreze Romgaz alte licenţe Microsoft, în valoare de 420.508,8 lei cu TVA (93.446,4 euro). Iar, în perioada 25 februarie – 13 martie 2014, Romgaz a încheiat cu Net Brinel SA un contract în valoare totală de 915.699,24 lei cu TVA pentru furnizarea de laptopuri, computere, monitoare video color, surse UPC şi licenţe Microsoft.

Contractele au continuat şi în 2015, când Romgaz a achiziţionat, la 6 octombrie, de la Net Brinel SA, sisteme de securitate pentru conexiuni intranet şi internet de 1.494.797,7 lei cu TVA (332.177,3 euro), sau la 14 decembrie, când a cumpărat echipamente IT în valoare de 1.023.826,02 lei cu TVA (227.516,9 euro).

Un contract încheiat între 24 noiembrie 2016 şi 1 martie 2016 a constat în plata de către Romgaz către Net Brinel a sumei totale de 1.700.453,04 lei cu TVA (377.878,48 de euro) pentru achiziţia de staţii grafice, calculatoare, computere portabile, dispozitive de stocare şi monitoare.

 

Licenţe Microsoft pentru Transgaz şi instituţiile de forţă

Tot la Mediaş şi tot de la o societate naţională care activează în domeniul gazelor naturale, Net Brinel SA a încasat trei contracte în valoare de 6.322.858,95 de lei cu TVA (1.405.079,7 euro). Este vorba despre SNTGN Transgaz SA Mediaş, entitate la care lucrează, într-o poziţie de conducere, inclusiv Sergiu Lascu, fratele fostei şefe a DNA, Laura Kovesi, care, la 19 februarie 2015, a încheiat cu firma lui Marcel Borodi un contract în valoare de 3.689.612,05 lei cu TVA (819.913,8 euro), pentru licenţe Microsoft. Apoi, la 12 ianuarie 2016, Transgaz a cumpărat de la Borodi calculatoare în valoare de 1.254.998.8 lei cu TVA (279.999,7 euro).

În 2017, Transgaz a achiziţonat de la Net Brinel SA licenţe Microsoft în valoare de 1.373.248,1 lei cu TVA (305.166,2 euro).

Însă, au existat şi unele instituţii de forţă care, în aceeaşi perioadă, au încheiat, de asemenea, contracte importante cu Net Brinel SA. UM 02499 Bucureşti (Agenţia pentru Sisteme şi Servicii Informatice Militare) a derulat, la 19 februarie 2017, respectiv la 5 octombrie 2018, două contracte cu două asocieri, din care face parte şi compania lui Marcel Borodi, în valoare de 71.080.296,12 lei cu TVA (15.800.065,8 euro), pentu licenţe Microsoft. Anul trecut, Centrul Naţional de Răspuns la Incidentele de Securitate Cibernetică a încheiat cu aceeaşi firmă două contracte în valoare de 1.012.732,86 lei cu TVA (225.051,8 euro) pentru furnizarea unei soluţii integrate de securitate şi echipamente de stocare a datelor.

 

S-a ocupat şi de scrutinurile electorale

“Jurnalul” a dezvăluit, în urmă cu doi ani, că, în data de 14 octombrie 2015, pe ultima sută de metri a Guvernului Ponta, Autoritatea Electorală Permanentă a atribuit, în urma unei licitaţii, un contract în valoare de 35.53.995,4 lei cu TVA inclus, adică aproximativ 8,07 milioane de euro, pentru extinderea mentenanţei pentru sistemul informatic al Registrului Electoral. Potrivit anunţului de atribuire, “obiectivul general al proiectului constă în asigurarea mentenanţelor şi a suportului tehnic pentru sistemul existent”, prin prelucrarea datelor de localizare a utilizatorilor din surse multiple, în vederea validării încrucişate a corectitudinii datelor. Utilizatorii multipli sunt Ministerul Afacerilor Interne, ANAF, Ministerul Dezvoltării Regionale şi cel al Muncii. Societatea desemnată câştigătoare a licitaţiei a fost SC NET Brinel SA Cluj-Napoca, patronată de afaceistul Marcel Borodi, un apropiat al edilului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

De asemenea, Autoritatea Electorală Permanentă a atribuit, în data de 31 martie 2016, aceleiaşi companii, un alt contract, în valoare de 7.986.670,8 lei cu TVA (1,8 milioane de euro). De data aceasta, autoritatea contractantă nu a mai organizat nicio licitaţie, preferând să negocieze direct cu societatea lui Marcel Borodi. Noul contract viza achiziţia de servicii de programe software de aplicaţie ce se vor presta pentru realizarea sistemului de proceduri şi sistemului software de prelucrare a datelor şi editarea de rapoarte necesare centralizării rezultatelor votării pentru alegerea reprezentanţilor administraţiei publice locale din anul 2016. Autoritatea Electorală Permanentă a motivat negocierea directă cu firma în cauză, deoarece “a intervenit o situaţie de extremă urgenţă, în urma unor evenimente ce nu puteau fi prevăzute”. În total, Autoritatea Electorală Permanentă a atribuit firmei Net Brinel SA Cluj contracte de 9.884.228,7 euro cu tot cu TVA.

 

În perioada 2009-2019, SC Net Brinel SA a fost contractată de Romgaz să livreze echipamente IT şi produse software în valoare de peste 50 de milioane de lei. O treime din această sumă a fost atribuită, dintr-un “foc”, luna aceasta.

 

La sfârşitul anului trecut, Net Brinel a fost preluată de concernul SNEF, din Marsilia. Borodi a fost înlocuit de la preşedinţia Consiliului de Administraţie, însă a primit un mandat de director general, pentru o perioadă de patru ani.

Subiecte în articol: marcel borodi Net Brinel Romgaz
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri