Parlamentul italian a discutat luni o moţiune în vederea recunoaşterii masacrelor comise de Imperiul Otoman împotriva armenilor în 1915-1916 drept genocid, termen respins ferm de Turcia, care l-a convocat pe ambasadorul italian la Ankara, relatează DPA, citat de Agerpres.
Turcia l-a convocat pe ambasadorul Massimo Gaiani pentru a-şi exprima "regretul" faţă de o astfel de iniţiativă şi pentru a cere clarificări în legătură cu poziţia Italiei, potrivit unor surse diplomatice citate de agenţia italiană de presă ANSA.
Guvernele turce succesive au respins vehement de-a lungul timpului folosirea termenului genocid pentru a descrise expulzările şi crimele în masă comise împotriva a 1,5 milioane de armeni din Imperiul Otoman, al cărui succesor este Turcia.
Ankara susţine că numărul armenilor care au murit a fost cuprins între 300.000 şi 500.000 şi susţine că acest lucru s-a întâmplat în mare măsură din cauza tulburărilor din timpul Primului Război Mondial şi că nu este vorba de genocid.
Parlamentul italian a discutat luni o moţiune prin care se încearcă "recunoaşterea oficială a genocidului armean şi acordarea atenţiei internaţionale cuvenite", conform ANSA.
Moţiunea va fi supusă la vot miercuri, a relatat cotidianul italian La Repubblica.
În acelaşi timp, ministrul italian de interne Matteo Salvini, adeptul unei linii dure, şi-a reiterat luni opoziţia faţă de finanţările acordate de UE Turciei, scriind că această ţară "nu este şi nu va fi niciodată parte a Europei".
Turcia este ţară candidată la UE de aproape 20 de ani, dar a făcut paşi înapoi în privinţa condiţiilor cerute de blocul comunitar în domenii precum statul de drept, drepturile cetăţeneşti şi libertatea mass-media după tentativa de lovitură de stat din 2016.
Douăzeci de ţări, printre care Franţa, Germania şi Rusia, au declarat oficial crimele comise de otomani asupra armenilor ca fiind genocid. În 2015, papa s-a referit la aceste masacre ca "primul genocid al secolului al 20-lea".