Jurnalul.ro Ştiri Externe JD Vance nu exclude o intervenție militară americană în Mexic

JD Vance nu exclude o intervenție militară americană în Mexic

de Redacția Jurnalul    |   

„Războiul” împotriva cartelurilor de droguri declarat de Donald Trump va împiedica Mexicul să devină un narco-stat, afirmă vicepreședintele american, JD Vance. El adaugă că nu exclude posibilitatea unei intervenții militare în țară, potrivit AFP.

„Președintele american face o mare favoare poporului mexican, deoarece dacă nu controlează aceste carteluri, poporul mexican se va trezi într-un narco-stat în care cartelurile au mai multă putere decât propriul lor guvern”, a declarat JD Vance.

Aflat într-o vizită în Texas, el a dat asigurări că ofensiva anti-imigrație lansată de Washington și clasificarea cartelurilor drept organizații teroriste ar trebui să contribuie la oprirea fluxului de droguri care intră în Statele Unite.

„Cartelurile duc un război împotriva Americii și este timpul ca America să ducă un război împotriva cartelurilor, lucru pe care îl facem”, a declarat președintele, reamintind că a plasat câteva dintre acestea, inclusiv Cartelul Sinaloa, pe o listă neagră a organizațiilor teroriste.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: jd vance mexic interventie militara
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri