Jurnalul.ro Ştiri Externe Jean Castex: Restricţiile din al doilea val epidemic vor fi punctuale

Jean Castex: Restricţiile din al doilea val epidemic vor fi punctuale

Eventualele restricţii care vor fi impuse în Franţa în cazul celui de-al doilea val epidemic vor fi punctuale, pentru evitarea efectelor "teribile" asupra activităţilor sociale şi economice, afirmă premierul desemnat, Jean Castex.

"S-a spus mereu, în mod prevăzător, că ar trebui să ne pregătim pentru al doilea val al epidemiei", a declarat Jean Castex într-un interviu acordat RMC/BMFTV.

"Constatările mele sunt că restricţiile absolute au consecinţe teribile (...), de aceea, trebuie să luăm măsuri punctuale. Este rolul statului să pregătească, să anticipeze, coronavirusul este încă acolo", a subliniat Jean Castex.

"Eu merg în sensul misiunii care mi-a fost încredinţată, vreau să pregătesc Franţa pentru al doilea val epidemic, dar în primul rând prin menţinerea vieţii, a vieţii economice, a vieţii sociale", a insistat Jean Castex, potrivit cotidianului Le Figaro.

Franţa a impus restricţii stricte de circulaţie în momentul izbucnirii epidemiei de coronavirus. Până în prezent, în Franţa au fost raportate 169.000 de cazuri de coronavirus şi 29.933 de decese.

Sursa: Mediafax

Subiecte în articol: jean castex
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri