Jurnalul.ro Ştiri Externe Jurnalistul american Evan Gershkovich a fost condamnat la 16 ani de închisoare în Rusia

Jurnalistul american Evan Gershkovich a fost condamnat la 16 ani de închisoare în Rusia

Jurnalistul american Evan Gershkovich a fost condamnat de un tribunal dn Rusia la 16 ani de închisoare pentru spionaj, după un proces secret calificat drept o „farsă” de către angajatorul său. Este prima condamnare a unui jurnalist american pentru spionaj în Rusia de la încheierea Războiului Rece.

Reporterul Wall Street Journal (WSJ) a fost arestat pentru prima dată de serviciile de securitate în martie 2023, în timp ce se afla într-o călătorie pentru un reportaj în orașul Ekaterinburg, la aproximativ 1.600 kilometri de Moscova, relatează BBC.

Procurorii l-au acuzat că lucrează pentru Agenția Centrală de Informații (CIA), acuzații pe care Gershkovich, WSJ și SUA le neagă vehement.

Este prima condamnare a unui jurnalist american pentru spionaj în Rusia de la încheierea Războiului Rece, în urmă cu peste 30 de ani.

Procesul a început luna trecută, iar dezbaterile din ultimele două zile fuseseră inițial programate pentru luna august. Dar, într-o mișcare neașteptată, audierea a fost devansată pentru joi, iar oficialii instanței au anunțat că verdictul va fi pronunțat vineri.

În rechizitoriu, procurorii l-au acuzat pe Gershkovici, în vârstă de 32 de ani, că a acționat „la instrucțiunile CIA” pentru a colecta „informații secrete” despre o fabrică care produce tancuri în regiunea Sverdlovsk.

Reporterul a negat în mod constant acuzațiile, iar într-o declarație de joi, WSJ a numit procesul un act „rușinos” și detenția sa un „scandal”.

Washingtonul acuză Rusia că îl folosește pentru un posibil schimb de prizonieri cu cetățeni ruși aflați în închisori străine. Moscova știe că SUA sunt pregătite să facă schimburi pentru a-și elibera proprii cetățeni iar cele două țări au discutat despre un astfel de schimb.

Observatorii ruși spun că o condamnare rapidă ar putea însemna că un schimb este iminent. În conformitate cu practica judiciară rusă, un schimb are nevoie, în general, ca verdictul să fie deja în vigoare.

Subiecte în articol: evan greshkovich ucraina Rusia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri