Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Jurnalul bursier. Pieţe la noi maxime istorice. De ce şi pentru cât timp?

Jurnalul bursier. Pieţe la noi maxime istorice. De ce şi pentru cât timp?

În ultimii ani ne-am obişnuit, în special în cazul pieţelor americane, dar nu numai, să vedem titluri şi ştiri care ne anunţă noi niveluri de maxim istoric la care au ajuns pieţele bursiere. Recent, principalul indice american S&P 500 a atins un nou astfel de maxim, închizând săptămâna trecută la o valoare de peste 3060. Pentru a pune în perspectivă această valoare şi a ne forma o idee despre evoluţia de-a lungul perioadelor îndelungate, propun să vedem următorul grafic, cu o scară logaritmică a valorilor pe care indicele le-a luat din 1960 până în zilele noastre, iar apoi să încercăm să ne explicăm acest trend general şi pe cel al ultimei decade, în special.

 

 

         Acest trend general de creştere puternică pe termen lung se datorează, în primul rând, performanţei mediului economic şi de business american, caracterizat de un număr din ce în ce mai mare de companii competitive, care aduc multă valoare adăugată, reinvestesc capitaluri semnificative, inovează şi se dezvoltă permanent. Atât timp cât societatea va continua să avanseze, să inoveze şi să se dezvolte, în primul rând prin aportul companiilor, valorile acestora, deci şi ale acţiunilor şi ale indicilor bursieri, vor menţine acelaşi trend pozitiv pe termen lung.

         Însă aceasta este numai o parte a poveştii din spatele acestei evoluţii. Mai există un factor extrem de important care influenţează preţurile acţiunilor, ale activelor financiare şi ale majorităţii claselor de active în general. Acest factor este politica monetară a unui stat, cu instrument şi pârghie principală dobânda de politică monetară, sau, mai simplu, costul banilor dintr-o economie. Dobânda din economie funcţionează pentru preţurile activelor ca gravitaţia din fizică pentru corpuri. Acţionând nevăzut, însă puternic, un nivel ridicat al dobânzilor „trage în jos” preţurile activelor, în timp ce un nivel scăzut sau chiar negativ în unele cazuri al dobânzilor lasă preţurile să plutească şi să se înalţe, uneori, spre niveluri stratosferice.

Este logic şi firesc ca lucrurile să funcţioneze astfel. Atunci când dobânzile sunt mari, actorii economici preferă să ţină mare parte din deţineri în lichidităţi cu randamente bune şi riscuri reduse, neavând motivaţia de a căuta şi investi în active mai riscante, ca atare cererea şi preţurile acestora sunt reduse. Atunci când dobânzile sunt mici, lichidităţile au randamente nesemnificative, poate chiar real negative, iar actorii economici se văd nevoiţi să caute oportunităţi generatoare de randament în active mai riscante, iar cererea şi preţurile acestora devin mari. În plus, dobânzile fiind mici, există şi motivaţia de a împrumuta capital ieftin pentru a fi investit la randamente superioare dobânzii de finanţare, astfel încât să se genereze profituri suplimentare, fără a pune în joc capital propriu. Bineînţeles că asta duce la o creştere şi mai mare a cererii pentru active investiţionale şi a preţurilor acestora.

După cum ştim, mediul economic actual, la nivel cvasiglobal, nu doar american, este caracterizat de dobânzi extrem de scăzute, ba chiar în unele cazuri, nule sau negative, datorate politicilor monetare stimulative ale băncilor centrale, care au fost desfăşurate pe parcursul acestui deceniu ce a urmat crizei din 2008-2009 şi care nu par să se încheie prea curând. Acestea au facilitat puternic evoluţia pozitivă a acţiunilor şi a activelor investiţionale în general.

Cât timp va mai continua acest trend, până la o corecţie viitoare semnificativă care inevitabil va veni, nimeni nu poate şti cu precizie. Însă ceea ce va declanşa acea viitoare corecţie, va fi, probabil, fie apariţia inflaţiei, ceea ce va forţa băncile centrale să crească dobânzile, fie, mai degrabă, apariţia recesiunii, ceea ce va face ca veniturile generate de active investiţionale şi companii să scadă, iar preţurile de tranzacţionare ale acestora să se corecteze corespunzător.

         După cum spuneam însă, momentul exact la care un scenariu de acest fel se va produce este cvasiimposibil de anticipat, motiv pentru care majoritatea investitorilor nici nu ar trebui să încerce s-o facă. O soluţie mult mai facilă şi la îndemâna lor este ceea ce la americani se numeşte „Dollar Cost Averaging”, însă în funcţie de zona geografică putem adapta denumirea la „Euro Cost Averaging” sau, de ce nu, „RON Cost Averaging”. Acestă strategie presupune, pur şi simplu, investirea unor sume fixe nominal la intervale regulate de timp, eventual indexate cu rata inflaţiei, astfel încât atunci când preţurile activelor sunt ridicate, cantitatea achiziţionată a acestora să fie redusă, iar când preţurile activelor sunt scăzute, cantitatea achiziţionată să fie mai mare, iar astfel, media preţurilor la care achiziţiile se realizează să fie cât mai apropiată de valoarea justă. 

         Vlad-Mircea Ionescu, Administrator de Risc, Certinvest

Subiecte în articol: Jurnalul Bursier
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri