Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Juventus Torino deschide o academie de fotbal la Bucureşti

Juventus Torino deschide o academie de fotbal la Bucureşti

Juventus Torino, unul dintre cele mai titrate cluburi de fotbal din lume, va deschide o academie de fotbal în România, în iulie anul viitor, potrivit unui comunicat. 
Cu 56 de trofee naţionale şi 11 trofee internaţionale, echipa italiană la care joacă în prezent Cristiano Ronaldo va aduce în România ''viziunea, antrenorii şi stilul de fotbal Juventus. Tinerii fotbalişti bianconeri vor avea ocazia să participe an de an, începând chiar din 2019, la Juventus Academy World Cup, campionatul mondial de fotbal al academiilor Juventus din toată lumea''. 

Pentru copii de 5-12 ani
La Juventus Academy Bucureşti pot fi înscrişi tineri fotbalişti cu vârste între 5 şi 12 ani. Ei vor participa la un program anual de pregătire în stilul Juve - identic cu cel aplicat la toţi jucătorii de la Juventus, de la cei mai mari până la cei mai mici. Pregătirea are la bază o viziune care combină aspectele tehnice, mentale, emoţionale şi interpersonale. Micuţii fotbalişti sunt învăţaţi cum să păstreze posesia mingii, să îşi impună jocul şi să rămână calmi în orice situaţie. De asemenea, le sunt dezvoltate deopotrivă spiritul de echipă şi capacitatea de a lua decizii eficiente în condiţii de meci. Se lucrează la îmbunătăţirea vitezei de gândire şi la adaptarea scenariilor tactice şi tehnice la situaţii reale, care se schimbă permanent. 
"Prin Academia de fotbal pe care o vom deschide la vară, în luna iulie 2019, ne dorim să punem o cărămidă importantă la temelia viitorului fotbalului din România", a declarat organizatorul Juventus Academy Bucureşti, Luigino Pellegrini, fostul agent al marelui fotbalist Roberto Baggio. 

Sediul în Agronomie 

Juventus Academy Bucureşti îşi va deschide porţile anul viitor la Baza sportivă Complex Agronomie Bucureşti, în urma parteneriatului cu Academia Sport Team. 
Micuţii fotbalişti de la Juventus Academy Bucureşti vor avea astfel la dispoziţie un teren regulamentar cu iarbă, un teren 8+1 cu gazon artificial, alte două terenuri cu gazon artificial pentru minifotbal, vestiare moderne şi o parcare de peste 50 de locuri. 
Luigino Pellegrini a adăugat că în cadrul Juventus Academy Bucureşti vor fi organizate anual două tabere de fotbal, una vara şi alta iarna, cel puţin trei turnee naţionale şi numeroase evenimente educative precum cursuri de limba italiană pentru sportivi, workshop-uri şi conferinţe pe teme de nutriţie pentru sportivi sau violenţă în cluburile de fotbal. 
Cei mai talentaţi copii ai Juventus Academy Bucureşti vor alcătui echipele cu care România va participa anual la Juventus Academy World Cup, competiţie care are loc în Italia şi la care se întrec cele mai bune echipe ale celor 52 de academii de fotbal Juventus din întreaga lume. Următoarea ediţie a Juventus Academy World Cup va avea loc în perioada 11-15 iunie 2019 şi România va participa în premieră cu echipe U13 din generaţiile 2006/2007 şi 2008/2009. 
Tabăra de iarnă Juventus Training Camp România va avea loc în perioada 7-12 ianuarie 2019, fiind a doua care are loc în ţara noastră. Tabăra e deschisă pentru copii cu vârste între 5 şi 13 ani, iar pregătirea include 20 de ore de antrenament şi pregătire tehnică după modelul Juventus, cu trei antrenori italieni de la Juventus Academy Italia, ajutaţi antrenori români. Prima ediţie a taberei de fotbal JTC România a avut loc în luna iulie 2018.

Sursa: Agerpres 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri