Jurnalul.ro Ştiri Politică Kelemen Hunor, despre pensiile magistraţilor: M-au ciuruit; au tras în pianist

Kelemen Hunor, despre pensiile magistraţilor: M-au ciuruit; au tras în pianist

de Redacția Jurnalul    |   

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marţi seară, că proiectul privind pensiile magistraţilor nu poate fi finalizat până la publicarea motivării Curţii Constituţionale, subliniind că dezbaterile publice pe această temă s-au transformat într-un atac nejustificat la adresa sa.

"Acum m-am trezit eu ciuruit (...). Încărcătorul a fost descărcat în pianist. Când eu n-am nicio treabă cu magistraţii, de fiecare dată am luat apărarea judecătorilor. Acum 2, 3, 4, 5 ani, când era cu Inspecţia Specială, nu ştiu exact, cei care m-au ciuruit astăzi m-au felicitat atunci. Deci, eu sunt un om principial, nu am nimic nici cu judecătorii, nici cu procurorii", a spus acesta la Antena 1.

Liderul UDMR a subliniat faptul că intenţia coaliţiei de guvernare este de a asigura un echilibru şi o echitate socială.

"Pur şi simplu, ce a dorit Guvernul şi această coaliţie? Să aducem dreptate, fiindcă societatea este extrem, extrem de nervoasă. E percepţia că ei ies la pensie după 25 de ani de muncă, la 48, la 50 de ani, pensia e cum e şi atunci noi am spus: haide să dăm 35 de ani activitate în muncă, să spunem că este o tranziţie de 10 ani, că nu poţi să o faci de la o zi la alta, şi să fie, exact aşa cum e în Uniunea Europeană, media generală, 70 din net. În Uniunea Europeană nu există mai mult de 70% din venitul net la pensie", a mai spus Kelemen Hunor.

Acesta a mai concluzionat că legea va putea fi finalizată doar după publicarea motivării Curţii Constituţionale.

"Încă nu am văzut motivarea Curţii Constituţionale, trebuie să aşteptăm motivarea şi, după ce avem motivarea, să vedem ce trebuie corectat. Dacă este doar pe procedură, treaba e relativ simplă, fiindcă atunci reluăm procedura şi aşteptăm avizul CSM-ului dacă trebuie 30 de zile. Dacă nu e vorba doar de procedură, atunci trebuie văzut fondul. Dar nu avem motivarea Curţii. E greu să spui ce trebuie corectat, când nu ai văzut motivarea", a conchis liderul UDMR.

Sursa: AGERPRES 

Subiecte în articol: Kelemen Hunor pensii magistrati
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri