„Succesul primei ediții ne-a arătat că putem aduce împreună pasiunea pentru gătit și dorința de a ajuta. Kitchen Battle nu este doar o întrecere între bucătari, ci și un mod prin care arătăm că împreună putem să facem bine. Cea de-a doua ediție vine cu noi provocări pentru bucătari, dar și cu o misiune clară: să hrănim mai mulți oameni și să tragem un semnal de alarmă asupra risipei alimentare. Cu fiecare probă, ne propunem să demonstrăm că putem găti bine și responsabil în același timp. Vă așteptăm la masă!”, a declarat chef Adi Hădean.
Anul trecut s-au strâns peste 150.000 de euro și evenimentul a fost sold-out cu două săptămâni înainte de ziua începerii. În acest an evenimentul se va desfășura la Galeria Senat (str. Băiculești nr. 29, Sector 1, București), pe durata a trei zile, între 22 și 24 noiembrie, începând cu ora 19:00. Invitații vor avea ocazia să urmărească live procesul de gătire și să deguste preparatele semnate de unii dintre cei mai apreciați chefi:
22 noiembrie - Mosafir - Chef Alex Burcă versus Asociația Națională a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism și Chef Cezar Munteanu
23 noiembrie - Chef Nico Lontras - Casa Timiș versus Chef Daniel Pălici
24 noiembrie - Chef Trucza Adorján și echipa Taste of Transylvania versus KANE - Chef Ionuț Teodorescu
Misiunea evenimentului Kitchen Battle este strângerea de fonduri pentru asigurarea unui număr cât mai mare de mese calde persoanelor aflate în dificultate. Până astăzi, prin intermediul Asociației Social Food, au fost oferite peste 1,2 milioane de porții de mâncare pentru comunitățile vulnerabile din România.