Jurnalul.ro Ştiri Politică Klaus Iohannis participă la reuniunea Consiliului European

Klaus Iohannis participă la reuniunea Consiliului European

de Redacția Jurnalul    |   

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 29-30 iunie 2023, la reuniunea Consiliului European de vară, care va avea loc la Bruxelles, Regatul Belgiei, care va debuta cu un dejun de lucru cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg

„Președintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 29-30 iunie 2023, la reuniunea Consiliului European de vară, care va avea loc la Bruxelles, Regatul Belgiei. Reuniunea va debuta cu un dejun de lucru cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, care va constitui o oportunitate de a discuta provocările și abordările comune la nivelul celor două organizații în contextul agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei. Ulterior, în cadrul sesiunilor de lucru, liderii europeni vor dezbate situația din Ucraina, în lumina evoluțiilor recente din teren și din Federația Rusă, necesitatea menținerii sprijinului european puternic pentru acest stat pe toate palierele, precum și pe implementarea sancțiunilor și continuarea demersurilor pentru antrenarea răspunderii Federației Ruse pentru crimele comise în Ucraina”, anunță Administrația Prezidențială.

Potrivit sursei citate, în continuarea celor agreate la reuniunea Consiliului European din martie 2023, discuțiile liderilor se vor concentra și pe progresele realizate în direcția asigurării competitivității UE pe termen lung și de consolidare a Pieței Unice și a politicii industriale, urmând să fie abordate și aspecte privind reziliența și securitatea economică a UE. Este prevăzută, de asemenea, o discuție privind implementarea deciziilor anterioare în materie de securitate și apărare, cu obiectivul consolidării bazei tehnologice și industriale a apărării europene. Liderii europeni vor avea, totodată, un schimb de opinii cu privire la progresul în implementarea Concluziilor Consiliului European din februarie 2023 privind migrația, scrisoarea adresată liderilor de către Președintele Comisiei Europene în pregătirea acestei dezbateri evidențiind inclusiv proiectul pilot dezvoltat de România la granița cu Serbia ca exemplu de progres concret în gestionarea eficientă a frontierei externe a UE.

„Consiliul European va continua discuția strategică privind China, în contextul abordării multifațetate a UE față de acest partener. În domeniul relațiilor externe, liderii vor analiza stadiul pregătirilor pentru Summitul UE-Comunitatea Statelor Latino-Americane și Caraibiene (CELAC). care va avea loc în luna iulie, precum și relațiile Uniunii Europene cu Vecinătatea Sudică, procesul de aderare la UE al Balcanilor de Vest și evoluțiile recente în relația Belgrad-Priștina. Într-un context global marcat de multiple crize, provocări și evoluții imprevizibile, în pregătirea reuniunii Consiliului European, președintele Klaus Iohannis a promovat necesitatea redinamizării demersurilor privind consolidarea capacității UE de pregătire și răspuns la crize prin mecanisme relevante, mai ales prin Mecanismul Uniunii pentru Protecție Civilă, care și-a demonstrat constant importanța și valoarea adăugată”, se menționează în finalul comunicatului de presă.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: klaus iohannis consiliul european
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri