„Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua miercuri, 15 martie 2023, o vizită oficială la Sofia, Republica Bulgaria, la invitația Președintelui Rumen Radev. Vizita are loc în continuarea dialogului susținut la nivel înalt dintre România și Bulgaria, atât în ceea ce privește cooperarea bilaterală, cât și în plan european și euroatlantic, având în vedere mai ales provocările de securitate generate de războiul din Ucraina. Punctul central al vizitei va fi ridicarea relației româno-bulgare la nivel de Parteneriat Strategic, prin semnarea de către Președinții României și Bulgariei a unei Declarații comune în acest scop. Parteneriatul Strategic este rezultatul interesului reciproc al României și Bulgariei, ca state vecine și prietene, de intensificare a cooperării în numeroase domenii de interes comun, și stabilește direcțiile de dezvoltare viitoare a cooperării româno-bulgare”, potrivit unui comunicat de presă.
Potrivit Președinției, Declarația de Parteneriat Strategic prevede intensificarea dialogului politic bilateral, încurajarea schimburilor economice și a cooperării transfrontaliere, îmbunătățirea conectivității și a infrastructurii dintre cele două țări, promovarea proiectelor dedicate dezvoltării regiunii Dunării, asigurarea securității energetice, promovarea energiei verzi. De asemenea, Declarația se referă la cooperarea în domeniul afacerilor europene, precum și la colaborarea întărită în domeniile apărării și securității, în contextul dificultăților numeroase provocate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, pentru a asigura susținerea în continuare a Ucrainei, întărirea Flancului Estic al NATO și restabilirea unui climat de securitate în regiunea Mării Negre.
„Printre subiectele de pe agenda de discuții a celor doi șefi de stat se află dezvoltarea schimburilor economice și a investițiilor, analizarea stadiului proiectelor transfrontaliere dedicate îmbunătățirii infrastructurii fluviale și rutiere, precum și avansarea proiectelor în domeniul energetic, menite să crească independența și securitatea energetică a celor două țări. Președintele Klaus Iohannis și omologul său bulgar vor discuta și despre obiectivul comun al aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen și vor reconfirma hotărârea fermă de a continua demersurile în vederea adoptării unei decizii pozitive în cursul acestui an. De asemenea, cei doi înalți oficiali vor aborda și aspecte legate de combaterea migrației ilegale și protejarea mai eficientă a frontierelor externe ale Uniunii Europene, pornind de la deciziile adoptate la Consiliul European din februarie. Războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei și consecințele acestuia, alături de sprijinul susținut pentru Ucraina și Republica Moldova, se vor afla pe agenda celor doi lideri. Va fi abordat, totodată, stadiul pregătirii Summitului NATO de la Vilnius”, se menționează în finalul comunicatului.
(sursa: Mediafax)