Un mare spectacol la Sala Palatului a marcat vârsta de 45 de ani de la naşterea Cenaclului Flacăra, 75 de ani de la răsărirea la viaţă a lui Adrian Păunescu şi bineînţeles sărbătorirea de muzică şi poezie a fost dedicată şi anului de istorie, un secol de la Marea Unire. Tulburătoare poezia “Primul drum”, în care Adrian Păunescu, născut în biata Basarabie, prin sânge curgându-i toate provinciile române, se retrage la pieptul mamei din faţa tancurilor armatei sovietice cotropitoare de pământ românesc de dincolo de Prut. “Am fost născut într-un pământ curat dintr-o Moldovă sfâşiată-n pururi, olteancă mama şi al ei bărbat, ei în Ardeal mi-au năzărit contururi”. Într-o gară, mama, învăţătoare, a fost scoasă din tren de tălăzuirea mulţimii de români ce fugeau din calea ruşilor şi l-a pierdut în tren pe micuţul Adrian Păunescu. Numai că triştii soldaţi ce se retrăgeau cu acelaşi tren l-au înapoiat din mână-n mână pe copilaşul Păunescu în braţele mamei. “Că ei s-au iscălit pe carnea mea, analfabeţii mei din veşnicie, sunt botezat în trenul ce ducea acasă pătimita Românie, oricum mă simt un act original, capabil încă viaţa să-şi trăiască, rebotezat în tren, la un semnal, de tragica armată românească!”. În emisiunea mea de la Antena 1, interviuri acasă la marile personalităţi din politică, din lumea scenei, a fotbalului, l-am întrebat pe Adrian Păunescu ce altă epocă de istorie ar alege, în care consideră că s-ar simţi mai bine. M-a străpuns cu ochii lui şi scormonitori, şi umezi de bob de lacrimă şi mi-a răspuns. “Aş vrea să fiu pământul care s-a prins de bocancii ţăranilor care mergeau pe lângă căruţele lor pe Câmpia Blajului să voteze Unirea!”. În Cenaclul Flacăra, mii de oameni veneau şi se rugau să nu se încheie spectacolul în miezul nopţii la minus 15 grade şi în linişte de catedrală ascultau cântece despre părinţi, se înfruptau din poezia de mare valoare, devenită prin Păunescu bun de mari mase de români. Plecau tinerii ţinându-se de braţ şi cântând în noapte “Clopotul lui Ştefan la Putna” şi “Veniţi la Alba, Mecca noastră”! Mihai Viteazul intră-n catedrală şi are harta Daciei în mâini!