Jurnalul.ro Cultură Muzica „Last Christmas” ajunge în fruntea topului britanic de Crăciun, la 39 de ani de la lansare

„Last Christmas” ajunge în fruntea topului britanic de Crăciun, la 39 de ani de la lansare

de Redacția Jurnalul    |   

Celebrul cântec "Last Christmas" al grupului pop Wham! a ajuns pe prima poziţie a topului muzical de Crăciun din Regatul Unit, la 39 de ani după lansarea sa iniţială, transmite BBC.

Această piesă din 1984, devenită clasică în rândul preferinţelor publicului, l-a învins pe Sam Ryder în urma uneia dintre cele mai strânse curse muzicale care au avut loc în ultimii ani în Marea Britanie. Maria Carey a ocupat poziţia a treia.

A fost pentru prima dată când cântecul înregistrat de regretatul George Michael şi de colegul său de trupă, Andrew Ridgeley, a ajuns pe primul loc în topul muzical britanic în săptămâna Crăciunului.

"Este minunat şi mă simt plin de umilinţă că am ajuns aici. Iar vârful clasamentului este un loc minunat în care să te afli", a declarat Andrew Ridgeley pentru BBC.

El a dezvăluit că George Michael, care a murit în 2016, şi-a dorit întotdeauna ca acest single să devină liderul topului de Crăciun în Regatul Unit.

Lansat în 1984, cântecul "Last Christmas" al duoului pop Wham! a fost împiedicat iniţial să ajungă pe primul loc în topul britanic de "Do They Know It's Christmas", un single al organizaţiei de caritate Band Aid.

Dar în această săptămână, fanii britanici au descărcat single-ul de 13,3 milioane de ori, ajutându-l să devină cea mai ascultată piesă din toate timpurile în weekendul Crăciunului.


În ultimii cinci ani, organizaţia de caritate LadBaby a ocupat prima poziţie în topul britanic de Crăciun cu piese de inspiraţie alimentară lansate în cadrul unor campanii de strângere de fonduri.

Organizaţia s-a retras din cursă în acest an, iar competiţia pentru obţinerea primului loc în clasament a devenit astfel mult mai strânsă.

În total, 33 de cântece din Top 40 au fost piese cu tematică de Crăciun, inclusiv single-urile lansate de Ariana Grande ("Santa Tell Me") şi Brenda Lee ("Rockin' Around The Christmas Tree").

Subiecte în articol: last christmas top Crăciun
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri