Laura Rus a adunat, până la partida de marți cu naționala Croației, 139 selecții sub tricolor în cei 19 ani în care a evoluat la prima reprezentativă, fiind și în top 3 marcatoare all time.
„Lala” a debutat la prima reprezentativă într-un turneu amical din Dubai, în partida contra Emiratelor Arabe Unite din 2 februarie 2005, câștigată cu 1-0 de tricolore. Ultimul său meci în tricoul echipei naționale va fi, cel mai probabil, împotriva Croației.
Într-un mesaj publucat de frf.ro, atacantul naționalei feminine a transmis un mesaj pentru suporterii tricolori.
„În momentul în care am îmbrăcat pentru prima data tricoul echipei naționale, în urmă cu 19 ani, am simțit cea mai mare mândrie, dar și responsabilitate deopotrivă. Nu a existat o zi sub tricolor în care să nu dau totul pentru țara mea, chiar și în momentele cele mai grele.
Tocmai de aceea, îmi este foarte greu să renunț. Însă, vin anumite momente în viață în care, deși sufletul nu te lasă, trebuie să iei și decizii grele. Astfel, prin intermediul acestei scrisori deschise, doresc să îmi anunț retragerea de la echipa națională a României. Partida cu naționala Croației din 5 decembrie 2023 va fi ultima în care voi îmbrăca tricoul echipei naționale. Cu aceeași onoare și responsabilitate ca prima dată!
Mi-aș dori să am alături de mine și suporterii naționalei feminine la acest ultim meci, așadar vă adresez o invitație personală la partida din 5 decembrie”. Ar însemna enorm pentru mine să îmi fiți alături.
Mi-a fost foarte greu să iau această decizie, însă în perioada următoare îmi doresc să acord mai mult timp familiei și carierei de jucătoare la clubul cu care am contract în prezent, atât timp cât voi putea evolua la un nivel ridicat.
Doresc, desigur, să mulțumesc din tot sufletul tuturor celor care au fost alături de mine în perioada în care am făcut parte din naționala feminină, în special familiei mele, care m-a susținut permanent în îndeplinirea acestui vis.
Mulțumirile mele sunt adresate, în egală măsură, Federației Române de Fotbal, staff-ului tehnic, colegelor mele de echipă și tuturor celor angrenați la echipa națională. Dincolo de legăturile profesionale dezvoltate, am reușit să leg prietenii pe viață, să învăț și să mă autodepășesc permanent alături de oamenii care mi-au fost alături pe tot parcursul acestor ani.
Voi continua să fiu cu sufletul alături de colegele mele și de tot ce înseamnă naționala feminină a României. Mereu și pentru totdeauna.”