Jurnalul.ro Ştiri Observator Licitaţia MApN de 2 md. euro pentru achiziţia sistemelor de rachete antiaeriene cu rază mică, suspendată

Licitaţia MApN de 2 md. euro pentru achiziţia sistemelor de rachete antiaeriene cu rază mică, suspendată

de Redacția Jurnalul    |   

Luni ar fi trebuit, într-o primă fază, să se deschidă ofertele pentru licitaţia MApN pentru achiziţia sistemelor de rachete antiaeriene cu rază mică şi foarte mică, contract de 10 miliarde de lei, dar după ce operaţiunea a fost amânată cu o lună, pentru 8 februarie, licitația a fost suspendată.

Ministerul Apărării Naţionale nu are niciun punct de vedere oficial la această situaţie. Aceste sisteme sunt necesare pentru alcătuirea celui de al doilea nivel de apărare a spaţiului aerian al ţării, după sistemele PATRIOT. Astfel de sisteme antiaeriene, cu raza mică, sunt de fapt cele mai eficiente împotriva ţintelor mici, care zboară la mici altitudini, precum dronele Shahed-136, lansate de Rusia împotriva Ucrainei, şi care mai cad şi pe teritoriul nostru, relatează www.monitorulapararii.ro.

Anul 2023 a adus cu el, pe lângă multe realizări în domeniul achiziţiilor, precum semnarea contractelor pentru drone, trei sisteme PATRIOT, un batalion tancuri Abrams etc, şi un mare eşec, anularea licitaţiei pentru achiziţia celor patru corvete şi modernizarea a două fregate, fapt care va îngreuna apărarea apelor teritoriale de către Forţele Navale.

Armata a lansat, prin compania Romtehnica, la jumătatea lunii noiembrie, licitaţia pentru achiziţia de sisteme de apărare antiaeriană cu rază scurtă şi foarte scurtă de acţiune (SHORAD/VSHORAD), contract estimat atunci la 10 miliarde lei.

În 2017 s-a mai cerut aprobarea Parlamentului pentru 21 de astfel de sisteme (6 pentru forţele aeriene şi 15 pentru forţele terestre), la un cost de 2,1 miliarde de euro, dar achiziţia nu a mai avut loc. Şi în 2020, MApN a cerut aprobarea Parlamentului pentru 27 de sisteme integrate de apărare antiaeriană SHORAD/VSHORAD (cu rază scurtă şi foarte scurtă) pentru care estima un cost de 2,7 miliarde de euro, fără TVA.

Potrivit angajamentelor internaţionale, un număr de sisteme vor fi integrate într-un sistem de comandă-control aliat care să permită acţiuni în mediul internaţional.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: licita'ie rachete suspendat[
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri