Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Lucian Bode dorește suspendarea activității agenților economici care nu respectă măsurile de protecție sanitară

Lucian Bode dorește suspendarea activității agenților economici care nu respectă măsurile de protecție sanitară

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat, luni, că dorește o lege pentru suspendarea activității agenților economici care au primit sancțiuni repetate pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară.

„O să solicit PNL să discute în coaliţie, foarte serios, ca în această săptămână, în agenda Parlamentului, să fie adus în dezbatere şi aprobat proiectul de lege care modifică OUG privind regimul sancţiunilor. Am văzut că sancţiunile nu sunt suficiente, din păcate. Îmi doresc ca legislaţia să fie modificată, mai exact Legea 55/2020, astfel încât după una-două-trei sancţiuni, instituţiile statului să poată suspenda activitatea agentului economic care nu respectă măsurile de protecţie sanitară", a spus Bode, la Digi24.

Acesta a mai afirmat că, dacă Parlamentul nu modifică legea, se va da o ordonanță de urgență.

„Am avut o discuție cu prim-ministrul Florin Cîțu si intenționam să venim cu o OUG”, a spus el.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri