Jurnalul.ro Ştiri Politică Ludovic Orban avertizează: Respingerea OUG 1/2020 în Parlament înseamnă aruncarea în aer a bugetului

Ludovic Orban avertizează: Respingerea OUG 1/2020 în Parlament înseamnă aruncarea în aer a bugetului

Ludovic Orban declară că respingerea OUG 1/2020 în Parlament înseamnă aruncarea în aer a bugetului și anunță că eventuala respingere va fi atacată la Curtea Constituțională.

Orban a anunțat, luni, în cadrul unei declarații de presă, că respingerea Ordonanței 1 „aruncă în aer economia românească și aruncă în aer bugetul României”.

„Ar fi o crimă împotriva interesului național! În cazul în care PSD va respinge Ordonanța 1 înseamnă că vrea să distrugă România. Vom ataca la Curtea Constituțională cu certitudine. Vom folosi toate mijloacele pentru a păstra în vigoare Ordonanța 1. Este ordonanța care pe de o parte corectează efectele profund negative în economie ale Ordonanței 114, iar pe de altă parte pune bazele construcției bugetare”, a spus Orban.

Florin Cîţu scria recent pe Facebook că PSD vrea să respingă OUG 1/2020 în Parlament pentru că salariile parlamentarilor au fost îngheţate şi pentru că se doreşte să fie „resuscitată" OUG 114/2018.

„Trebuie să-i oprim! PSD vrea să respingă OUG 1/2020 în Parlament! De ce? Simplu. Prin această ordonanţă le-am îngheţat salariile şi sunt disperaţi. Nu-i interesează stabilitea economică a României, este vorba doar despre buzunarul lor! Vor salarii mai mari cu orice preţ. Credeţi că le merita? Al doilea motiv este OUG114/2018. Vor să resusciteze ordonanţa care a destabilizat economia României în 2019. Ordonanţă care a alungat investitorii, a distrus sectoare întregi din economie, a amânat vânzarea licenţelor 5G", susținea Cîţu.

Mediafax

Subiecte în articol: ludovic orban
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri