Împreună cu Zalán Zakariás, creatori valoroși de teatru au contribuit la realizarea unui spectacol excepțional: Andra Bădulescu Vișniec (scenografie), Hunor - Lehel Boca (muzică), Alice Veliche (coregrafie), Diana Roman (pregătire muzicală), Andrei Cozlac (video-proiecție). Filmările au fost realizate de Andrei Botnaru. Distribuția reunește actori ai Teatrului Național Iași, studenți și absolvenți ai Universității Naționale de Arte „George Enescu”, Facultatea de Teatru:
Horia Veriveș, Diana Roman, Andrea Boboc, Mălina Lazăr, Ada Lupu, Ionuț Cornilă, Cosmin Maxim, Dumitru Năstrușnicu, Răzvan Conțu, Constantin Pușcașu, Livia Iorga, Pușa Darie, Ioana Aciobăniței, Mara Bărbărie, Diana Furnică, Ana-Maria Țidulă, Alexandra Budău, Andrei Sava, Dumitru Georgescu, Radu Homiceanu, Răzvan Bujor, Sebastian Pricop, Constantin Dimitriu; apariții în filmări: Marian Stavarachi, Emil Coșeru, Oana Sandu, Diana Vieru, Fabian Toderică, Haruna Condurache, Anastasia Toderișen, Marian Chiculiță, Doru Aftanasiu.
Matei Vișniec a scris piesa în perioada decembrie 2021 – februarie 2022, când, așa cum mărturisește cu ocazia acestei premiere, „în presa europeană se vorbea mai mult ca niciodată în ultimii 75 de ani de un posibil război, dat fiind că Rusia avea numeroase trupe masate la frontiera cu Ucraina. Piesa mea era terminată în momentul atacului declanşat de Putin împotriva Ucrainei pe 24 februarie 2022. Scriind-o, într-un registru comic şi ca o fabulă filosofică, mă gîndeam însă la lunga perioadă de pace de după al doilea război mondial şi la toxicitatea societăţii de consum. O altă întrebare dominantă din mintea mea se formula cam aşa: oare nu cumva europenii, pe fond de pace, de societate de consum, de expansiune a industriei de divertisment şi de fascinaţie pentru lumile virtuale au uitat că libertatea trebuie apărată cu armele?
Cred că teatrul este un fel de agora antică unde, chiar şi atunci cînd rîdem copios sau ne distrăm la un spectacol comic putem reflecta împreună la teme grave. De exemplu la tema păcii şi a războiului, la tema delirului mediatic, la tema orbirii atunci cînd o comunitate se instalează în hipnoza societăţii de consum şi a industriei de divertisment şi uită că în jurul ei pot apărea ideologii toxice şi pericole existenţiale… Europa noastră comunitară, născută dintr-o dorinţă de instalare a păcii eterne, descoperă în prezent că în faţa unei agresivităţi primitive venită dinspre Est nu dispune de suficiente mijloace militare şi de apărare, şi că trebuie să se bazeze pe ajutorul american pentru a se apăra… Ah, Lysistrata, revino, poate ne dai o soluţie!
Lysistrata lui Aristofan se juca în aer liber în teatre greceşti capabile să găzduiască între 10 000 şi 15 000 de spectatori. Acele reprezentaţii-dezbateri abordau, prin text, joc actoricesc şi expresie emoţională, problemele cetăţii. Ele mai erau şi extraordinare incitări pentru stimularea spiritului critic. Mult mi-aş dori ca şi piesa mea să trezească acelaşi elan în sufletele şi în minţile spectatorilor…”
Despre comedia „Lysitrata, dragostea mea”, regizorul Zalán Zakariás afirmă că aduce în prim-plan „eterna relație dintre bărbați și femei, aflată mereu la granița dintre a declara război și a face pace. Conceput pe mai multe straturi, textul, o reflecție ce are ca punct de pornire piesa cu același titlu, scrisă de Aristofan cu mai bine de două mii de ani în urmă, conține dileme ale vieții noastre contemporane. Lysistrata iubește viața și pacea, bărbații iubesc războiul, armele și puterea. Această contradicție determină femeile să declare greva sexului, constrângându-și astfel soții să renunțe la orice formă de război. Începe o nouă eră, o eră a păcii mondiale și a păcii între cele două sexe. Este cu adevărat posibil așa ceva? Ce s-ar întâmpla dacă masculinitatea ar căpăta valențe complet diferite de cele pe care le cunoaștem? Dar dacă feminitatea ar suporta și ea transformări? Am mai dori să trăim într-o astfel de lume? Dacă ar începe un război, bărbații noștri ne-ar mai putea apăra? Acestea sunt câteva întrebări la care caută răspunsuri spectacolul nostru ce se vrea a fi o oglindă a lumii în care trăim, o lume plină de controverse.”
Regizorul Zalán Zakariás s-a născut pe 4 aprilie 1982, la Baraolt, județul Covasna. A început studiile în domeniul teatrului în anul 2001, la Academia de Teatru „Shakespeare” din Budapesta, pe care a încetat să o mai frecventeze pentru a urma cursurile Facultății de Teatru, secția regie, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București. A debutat ca regizor în 2004, regizând „Copiii soarelui” de Maxim Gorki pentru studenții Universității Babeș-Bolyai, Facultatea de Teatru de la Cluj. În perioada 2009 - 2017, a fost director artistic al Teatrului „Tamási Áron” Sfântu Gheorghe, iar ulterior a preluat funcția de regizor, după care, timp de doi ani, a fost director artistic al Teatrului „Tomcsa Sándor” din Odorheiu Secuiesc. În prezent lucrează ca director artistic al Teatrului Național Győr, Ungaria. A colaborat ca regizor cu numeroase teatre, printre care: Teatrul Național Budapesta, Opera Maghiară din Cluj, Teatrul Csokonai Debrețin, Ungaria.
Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.
Următoarea reprezentație va avea loc pe 11 mai.
Foto: George Popovici