Jurnalul.ro Ştiri Politică Marcel Ciolacu: Asta e infrastructură comunistă. În ce lume trăim?

Marcel Ciolacu: Asta e infrastructură comunistă. În ce lume trăim?

de Redacția Jurnalul    |   

Premierul Marcel Ciolacu afirmă că România are nevoie de o reformă administrativă rapidă, iar numărul ordonatorilor de credite trebuie micșorat: „Nu putem să avem cei mai mulți ordonatori de credite din lume. Asta e infrastructură comunistă”.

„Poate și frântura de informații ... era normal să existe un draft de lucru la Ministerul de Finanțe. Acel draft a mers la presă... Nu mă deranjează cu nimic, foarte bine, că nu are nimeni nimic de ascuns. Poate în urma feedback-urilor remediem anumite lucruri. Dar, oameni buni, nu putem să avem cei mai mulți ordonatori de credite din lume. Este inacceptabil așa ceva. Nu poți... fiecare bibliotecă, fiecare teatru mai mic sau mai mare, fiecare agenție mai mică sau mai mare... toți suntem ordonatori de credite”, spune Marcel Ciolacu.

El afirmă că rolul unui director de teatru e să conducă activitatea culturală, iar cel al unui director de agenție pentru tineret e să conducă activitatea tineretului, „nu să aibă în subordine o structură cu servicii suport cât Teatrul național un teatru de provincie”.

„Confundăm lucrurile. Apoi vin și spun că directorul de la TNB trebuie să aibă același salariu cu directorul unui teatru de provincie. În ce lume trăim? O să aranjăm lucrurile în ordinea lor. Eu nu mai doresc atâția ordonatori de credite. Nu trebuie fiecare să facă achiziții publice. Acelea să pot face centralizat, la nivel de consiliu județean. Să cumperi un creion îți trebuie șef la juridic, specialist în achiziții, că nu e simplu, trebuie să faci caiet de sarcini, încă cinci pentru comisie... Asta e infrastructură comunistă. Trăim în alte vremuri. Nu atinge nimeni activitatea de cultură, de tineret. Nu cred că statul român mai poate suporta o infrastructură atât de stufoasă”, încheie Ciolacu.

Premierul Marcel Ciolacu a participat la Forumul Studenților Români de Pretutindeni, organizat la Palatul Victoria.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri