Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Marea Britanie vrea testarea vaccinului anti-COVID-19 pe persoanele vulnerabile

Marea Britanie vrea testarea vaccinului anti-COVID-19 pe persoanele vulnerabile

Persoane vârstnice și voluntari asiatici ori de culoare din Marea Britanie sunt îndemnați să se înscrie pentru testarea unui vaccin anti-COVID-19, transmite Reuters. Demersul are ca scop dezvoltarea unui vaccin care să protejeze și grupurile de risc. 

Peste 100.000 de oameni s-au oferit deja voluntari în această țară.

"Protejarea persoanelor cu risc este singura modalitate prin care vom pune capăt acestei pandemii. Să aduni 100.000 de voluntari este un început minunat, însă avem nevoie de mult mai multe persoane din medii diferite la care putem apela pentru studii viitoare dacă vom găsi rapid un vaccin rapid pentru a-i proteja pe cei care au nevoie", a declarat Kate Bingham, preşedinte UK Vaccines Taskforce.

Guvernul britanic îndeamnă persoane cu vârste peste 65 de ani, personal medical şi membri ai minorităţilor asiatice şi de culoare să se înscrie pentru testare.

Un studiu, publicat săptămâna trecută, a scos la iveală faptul că  peresoanele asiatice și cele de culoare din Regatul Unit sunt de 2-3 ori mai susceptibile să se fi infectat cu COVID-19, comparativ cu cele caucaziene. Un număr mai mare din aceste etnii au decedat din cauza bolii.

Circa 20 de vaccinuri împotriva infecției cu coronavirus se află în faza testelor clinice. 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri