Jurnalul.ro Ştiri Externe Marijuana în scop recreațional, legală în Canada

Marijuana în scop recreațional, legală în Canada

Senatul din Canada a votat legalizarea marijuanei recreaționale, scrie The Guardian

Camera superioară a țării a votat, joi, 56-30 în favoarea unei legislații menite să pună capăt unei interdicții de peste 90 de ani. Cu toate acestea, Senatul a adăugat aproape patru duzini de amendamente, legislația revenind acum în Camera Comunelor spre examinare. 
Guvernul federal Liberal, condus de Justin Trudeau, a introdus legislația anul trecut. Marijuana medicinală este deja legală în Canada.
Odată implementată legislația, cei care își doresc să crească propriile plante vor avea o limită de patru plante. Canadienii vor putea să aibă la ei maximum 30 de grame de cannabis pentru uz personal. Cei care vor comercializa marijuana către minori sau cei care conduc sub influența drogului vor suporta penalități. 
Din momentul în care a devenit lider Liberal în 2013, Justin Trudeau a argumentat că legalizarea marijuanei va ține drogul departe de copii, iar profiturile nu vor ajunge în mâinile „elementelor criminale”. 
În timp ce vânzarea marijuanei în scop recreațional nu va începe până în august sau septembrie, votul Senatului a fost un obstacol major. 

Subiecte în articol: marijuana recreational canada legalizare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri