Jurnalul.ro Timp liber Monden Mărturisire surprinzătoare a Mariei Constantin despre divorțul de Marcel Toader: ”Eu recunosc, am ajuns la psiholog, fac terapie”

Mărturisire surprinzătoare a Mariei Constantin despre divorțul de Marcel Toader: ”Eu recunosc, am ajuns la psiholog, fac terapie”

Cântăreața Maria Constantin, care nu se sfiește să reacunoască faptul că trece prin una dintre cele mai dificile perioada din viața sa, a acceptat să treacă ”Dincolo de aparențe” și să vorbească despre felul cum reușește să facă față presiunii pe care o resimte în aceste momente.

Aflată în plin proces de divorț cu Marcel Toader, Maria Constantin susține că nu i-a fost deloc ușor, motiv pentru care a decis să ceară ajutorul unui psiholog și să facă terapie.

”A merge la psiholog într-o perioadă grea din viața ta nu este nicio rușine. Eu recunosc, am ajuns la psiholog, fac terapie. Și asta m-a ajutat să-mi dau seama că, prin câte am trecut, sunt totuși un om normal, cu toate țiglele pe casă. Că sunt încă un om destul de optimist, care vede partea frumoasă a vieții”, spune Maria Constantin în cadrul emisiunii ”Dincolo de aparențe” de la Antena Stars.

Cântăreața susține că mama ei este cea mai afectată de tot scandalul în care ea este implicată și face tot posibilul să se păstreze puternică de dragul acesteia.

”Cel mai greu a fost pentru mama mea care mă suna și plângea în telefon, iar eu mă abțineam să nu plâng și eu. Multă lume probabil s-a întrebat de ce nu am spus nimic, de ce nu am dat nicio replică. Dar răspunsul meu a fost mereu o nouă realizare. Eu așa am fost crescută, să nu vorbesc despre alții, ci numai despre mine. Iar despre mine vorbește munca mea”, declară Maria Constantin.

Despre ce o ajută să treacă peste momentele dificile, despre răutatea oamenilor și cum răspunde la ea, dar și despre alte multe lucruri legate de familia ei, Maria Constantin vorbește sâmbătă, în cadrul emsiunii ”Dincolo de aparențe”, difuzată sâmbătă, de la ora 13.00, la Antena Stars.

Subiecte în articol: maria constantin divort
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri