Jurnalul.ro Ştiri Locale Mașină de poliție, implicată într-un accident rutier în Argeș

Mașină de poliție, implicată într-un accident rutier în Argeș

de Redacția Jurnalul    |   

O autospecială de poliție a fost implicată într-un accident rutier, duminică, în localitatea Căldăraru, județul Argeș. Nu au fost persoane rănite, rezultând doar pagube materiale.

Potrivit Poliției Argeș, accidentul în care a fost implicată o autospecială a avut loc pe DN 65 A, în localitatea Căldăraru, și s-a soldat cu pagube materiale.

„Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Costești, s-a stabilit că un autoturism condus de un bărbat, de 35 de ani, din Pitești, care se deplasa pe DN 65 A, în localitatea Căldăraru, din direcția Ungheni către Miroși, în împrejurări care vor fi stabilite din verificări, a intrat în coliziune cu o autospecială de poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală Buzoești, aflată în serviciul de patrulare, condusă, regulamentar, în aceeași direcție de mers”, transmite Poliție Argeș.

În urma impactului, nu au rezultat victime.

Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: masina de politie accident rutier argeş
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri