Jurnalul.ro Ştiri Externe Marea Britanie a anunțat noi sancțiuni împotriva Rusiei

Marea Britanie a anunțat noi sancțiuni împotriva Rusiei

de Redacția Jurnalul    |   

Marea Britanie a anunțat joi un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, afirmând că urmărește să diminueze ”arsenalul de arme și fondul de război” ale lui Vladimir Putin, la doi ani de la invazia din Ucraina.

Pachetul de măsuri, care se referă la sancțiuni privind peste 50 de persoane și entități, a fost anunțat aproape de împlinirea, în 24 februarie, a doi ani de la invazia Rusiei în Ucraina și este cea mai recentă parte a unui efort coordonat al Occidentului de a restricționa economia rusă, scrie Reuters.

"Presiunea noastră economică internațională înseamnă că Rusia nu-și poate permite această invazie ilegală. Sancțiunile noastre îl privează pe Putin de resursele de care are nevoie cu disperare pentru a-și finanța războiul", a declarat ministrul de Externe britanic, David Cameron.

Marea Britanie a sancționat companii legate de industria militară a Rusiei, dar a vizat și surse de venit din industria metalelor, a diamantelor și a energiei.

Cameron a mai spus că printre cei incluși în sancțiuni se numără importatori și producători ruși de mașini-unelte care sunt folosite pentru fabricarea de arme sau componente ale acestora, de la muniție, rachete și motoare până la tancuri și avioane de luptă.

Pe de altă parte, Uniunea Europeană a aprobat miercuri un pachet de sancțiuni de amploare față de Rusia, acestea vizând aproape 200 de entități și persoane fizice acuzate că au ajutat Moscova să procure arme sau că sunt implicate în răpirea de copii ucraineni.

 

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: masuri sanctiuni companii Rusia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri