Jurnalul.ro Ştiri Observator Medicii de la Sf. Pantelimon reclamă că sunt amenințați la telefon de un bărbat. „Ne este teamă să mai venim la muncă”

Medicii de la Sf. Pantelimon reclamă că sunt amenințați la telefon de un bărbat. „Ne este teamă să mai venim la muncă”

de Redacția Jurnalul    |   

​​​​​​​Mai mulți medici de la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală spun că sunt amenințați și jigniți și li se cere  „să plece toți acasă”.

După scandalul pacienților morți la ATI, tot mai multe cadre medicale de la Pantelimon sunt amenințate. Spre exemplu, un bărbat a sunat de mai multe ori la spital ca să-i amenințe și să-i jignească pe medici, scrie Antena3CNN

„Bă, criminalilor, să nu veniți în Ardeal cu mașinile alea de borfași de București. Să plecați toți. Plecați, frate, acasă, ce căutați voi în spital, gunoaie ce sunteți”, a spus bărbatul în timpul apelului.

Cele două doctorițe vor să scape de arestul preventiv

De asemenea, apar noi informații despre doctorițele de la Spitalul Pantelimon arestate pentru crimă. Ele fac acum planul pentru eliberare. Cele două cadre medicale cer să iasă din arestul preventiv.

În plină anchetă, cele două doctorițe care sunt arestate preventiv în acest dosar care privește morți suspecte la Spitalul Sfântul Pantelimon solicită să fie lăsate în libertate sau cel mult cercetate în arest la domiciliu. Solicitarea lor se va judeca la începutul săptămânii viitoare, mai exact marți, atunci când se vor prezenta în fața judecătorilor. 

Pacienții refuză să fie aduși de ambulanță la Pantelimon

Între timp, s-a creat o adevărată isterie. Foarte mulți pacienți refuză să fie aduși de ambulanță la Spitalul Sfântul Pantelimon sau pur și simplu nu se mai prezintă la această unitate medicală pentru a primi tratament sau pentru a fi supuși intervențiilor chirurgicale, tocmai pentru că se tem să ajungă la secția de terapie intensivă, acolo unde mai multe persoane ar fi decedat, iar anchetatorii verifică modul în care le-au fost administrate tratamentele.

Numărul pacienților, potrivit surselor medicale, ar fi scăzut cu aproape 40%, ceea ce înseamnă fonduri mai mici pentru Spitalul Sfântul Pantelimon. Casa Națională de Asigurări de Sănătate face decontări pentru fiecare pacient, aproximativ 1.800 lei, însă fiind mai puține persoane care ajung aici, automat scad și bani, astfel că există riscul pentru această unitate medicală să rămână fără fondurile necesare pentru medicamente sau materiale sanitare.

De asemenea, sunt probleme și în ceea ce privește asigurarea gărzilor. Luna aceasta sunt asigurate gărzile cu ajutorul medicilor externi, pentru că sunt foarte multe concedii de odihnă sau concedii medicale, ori sunt doctori care refuză să mai facă de gardă.

Subiecte în articol: medici sf pantelimon telefon bărbat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri