Jurnalul.ro Ştiri Vremea Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în weekend

Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în weekend

Vremea în weekend se anunță a fi una călduroasă pentru această perioadă a anului, iar temperatura prognozată urmează să ajungă chiar și la 12 grade Celsius.

 

Totuși, diminețile și serile vor fi reci. De luni, însă, temperaturile vor atinge și 15 grade.

Cum e vremea astăzi

Valorile termice vor continua să crească în majoritatea zonelor, totuşi dimineaţa şi noaptea vor fi reci, local geroase în sudul, în estul şi în centrul ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 grade în Moldova şi 9-10 grade în Banat şi Crişana, iar cele minime vor fi cuprinse între -14 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 2 grade în Dealurile de Vest.

Cerul va fi variabil, cu înnorări în extremitatea de est-sud-est, iar temporar şi în regiunile vestice, nordice şi centrale, dar probabilitatea pentru precipitaţii va fi foarte redusă. Vântul va sufla slab şi moderat.

 

Cum va fi vremea mâine

Valorile de temperatură se vor situa în cea mai mare parte a ţării peste cele obişnuite pentru sfârşitul lunii ianuarie, însă în primele ore ale dimineţii, vremea va mai fi rece local în jumătatea de sud-est.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în vestul, centrul şi nordul teritoriului, unde pe arii restrânse, mai ales noaptea, vor fi precipitaţii slabe, predominant ploi. În Munţii Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali se vor semnala ploi, lapoviţe şi ninsori. Izolat vor fi condiţii de producere a poleiului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane, iar noaptea şi în nord-vestul teritoriului.

Temperaturile maxime se vor încadra între 0 grade în nordul Moldovei şi 12 grade în vestul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 şi 4 grade. Cu precădere la începutul intervalului, îndeosebi în est şi în sud-est, pe spaţii restrânse va fi ceaţă Observator.tv

Subiecte în articol: vremea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri