Jurnalul.ro Ştiri Externe Fostul avocat al lui Donald Trump s-a declarat vinovat

Fostul avocat al lui Donald Trump s-a declarat vinovat

Michael Cohen, fostul avocat personal al lui Donald Trump, a recunoscut marţi că a făcut plăţi pentru a influenţa alegerile din 2016, informează Reuters. Cohen s-a declarat vinovat în faţa unei instanţe, conform înţelegerii la care ajunsese cu procuratura. 

 

La tribunalul federal din districtul newyorkez Manhattan unde a fost audiat, avocatul în vârstă de 51 de ani a recunoscut că a încălcat legislaţia privind finanţarea campaniilor electorale. Acordul cu procurorii include recunoaşterea mai multor infracţiuni: determinare intenţionată a unei contribuţii financiare ilegale la campanie din partea unei firme, contribuţie financiară excesivă la campania electorală, cinci fraude fiscale, respectiv declaraţii false la o instituţie financiară. 

Cohen a precizat că a aranjat plăţile "cu scopul principal de a influenţa alegerile", la indicaţiile unui candidat la o funcţie federală, pe care nu l-a numit. 

Judecătorul William Pauley III a declarat în cadrul şedinţei că înţelegerea acuzatului cu procurorii include o posibilă pedeapsă cu închisoarea de până la cinci ani şi trei luni. Magistratul a fixat data pronunţării sentinţei pe 12 decembrie şi a stabilit o cauţiune de 500.000 de dolari. 

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, nu a reacţionat la întrebările presei despre faptul că fostul său avocat şi-a recunoscut vinovăţia. Ignorând intrebarile jurnaliştilor, Trump s-a urcat în avionul prezidenţial la baza militară Andrews din statul Maryland, pentru a merge la un miting al susţinătorilor săi din statul Virginia de Vest. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri