Cultura este în esenţă,
Mijlocul lor de existenţă.
Dar de-i întrebi ce e cultura,
Atunci, li-se-ncleştează gura.
epigramă de Virgil Petcu
Încă de la începutul celei de a doua părți a anchetei, în ceea ce privește Ordonanța de Urgență, trebuie să precizăm că urgența trebuie să fie reprezentată de un fenomen care reprezintă pentru societate un eveniment neprevăzut și periculos, însă nu pot înțelege ce este neprevăzut și periculos pentru a adopta de urgență un act normativ când de foarte mulți ani statutul angajaților din cultură a fost reglementat.
Nu neg necesitatea de a clarifica statutul acestor categorii sociale, și că trebuie îmbunătățită înclusiv legislația din domeniu, care lasă mult de dorit, dar orice inițiativă pe repede înainte va aduce cu sine multe alte probleme.
Așadar, nu înțeleg care este urgența în contextul în care inițiatorii acestei OUG, Bogdan Ștefan Trîmbaciu, Valentin Savu și fosta secretară de stat, Iulia Popovici știau că trebuie elaborat un nou cadru legislativ privind statutul lucrătorilor din sectorul cultural încă din anul 2021, odată cu depunerea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Din cele prezentate în prima parte se observă că aceștia, în mod intenționat, nu au demarat nicio inițiativă legislativă în timp util, pentru ca ulterior să invoce urgența.
Ordonanța de urgență este un act normativ emis de Guvern în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată. Acest tip de act normativ constituie o formă prin care puterii executive din România (guvernului) i se atribuie drept legislativ, în speță acelea de a da legi, pe care în mod normal doar parlamentul are dreptul sa le adopte.
Caracteristici
Ordonanța de urgență este definită de art. 115 din Constituție, capitolul "delegarea legislativă". Ordonanța de urgență poate fi adoptată doar în situații "extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată".
Ordonanța de urgență are tradiție și în vechile constituții ale României ("decret", "decret-lege") și este foarte controversată în cercurile discuțiilor teoretice despre separarea puterilor în stat. [1]
Articolul 115 al Constituției
(1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
(2) Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul și data până la care se pot emite ordonanțe
(3) Dacă legea de abilitare o cere, ordonanțele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanței.
(4) Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora.
(5) Ordonanța de urgență intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgență la Camera competentă să fie sesizată și după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunță asupra ordonanței, aceasta este considerată adoptată și se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgență. Ordonanța de urgență cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la articolul 76 alineatul (1).
(6) Ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.
(7) Ordonanțele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege în care vor fi cuprinse și ordonanțele ale căror efecte au încetat potrivit alineatului (3).
(8) Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanței.
Observăm că art. 115 din Constituția României definește urgențele drept situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată. În practică, această ”urgență” este motivată prin tot felul de inițiative, care mai de care mai amuzante și care ocolesc litera legii. Cu prilejul mai multor sesizări, Curtea Constituțională a statuat că pentru a motiva urgența este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. Astfel, potrivit Constituției, OUG intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgență la Camera din Parlament competentă și imediat după publicarea ei în Monitorul Oficial.
În data de 22.03.2023, la aproape doi ani de la aprobarea PNRR, Ministerul Culturii a convocat comisia de Dialog Social, condusă de secretarul de stat András István Demeter, care a recunoscut că a existat o lipsă de consultare a partenerilor sociali încă din faza de elaborare a proiectului de ordonanță privind statutul lucratorului cultural. Deși PNRR a fost aprobat încă din luna octombrie 2021, abia în aprilie 2022 Ministerul Culturii a făcut public pentru prima dată faptul că a început să elaboreze un proiect de act normativ cu privire la statul lucrătorului din cultură.
András István Demeter a recunoscut că s-a omis această consultare prevăzută de lege, dar a încercat subtil și fără reușită să justifice lipsa consultării partenerilor sociali prin faptul că obiectul ordonanței nu i-ar viza, deși sindicatele au punctat că forma interferează cu aspecte din legislația muncii, a dialogului social și chiar încalcă tratate și pacte internaționale la care România a aderat.
Observând că argumentele nu sunt convingătoare, András István Demeter, care nu înțelege rolul dialogului social, a declarat că s-au organizat consultări publice la Iași, București, Cluj-Napoca și Timișoara în februarie 2023, argumentând că a existat o formă de consultare. Ceea ce domnul András István Demeter numește consultări, de fapt, au fost doar niște prezentări pur formale destinate oricărui cetățean, în cadrul acestora neavând loc nicio discuție tehnică aplicată pe marginea OUG. Prin acest modus operandi, se dovedește că aceste personaje cred că ceea ce gândesc ele este just și că nu au nevoie de nicio expertiză tehnică avizată din partea unor specialiști.
Mai trebuie precizat că tot în cadrul acestor discuții, András István Demeter a recunoscut că avea o altă variantă a OUG față de cea trimisă participanților.
Oare cine mai poate să-i înțeleagă pe acești așa-ziși demnitari ai statului român care au impresia că ei pot să încalce legea așa cum doresc, fără să fie trași la răspundere? Până la urmă, trebuie să ne întrebăm care este, de fapt, motivul evitării acestei consultări publice, dar și lipsa ei de transparență?
Cum poate fi convocată o comisie de dialog social fără a fi pusă la dispoziția participanților varianta actualizată a proiectului de act normativ?
Conform participanților la dezbatere, poziția lui András István Demeter a părut contradictorie și lipsită de informații cu privire la posibilitatea de a mai aduce modificări actului normativ sau dacă vor mai fi posibile consultări publice până la adoptare pentru a putea compensa lipsa consultărilor în perioada de implementare.
La ședință a fost prezent și un alt inițiator, Valentin Savu, care face parte și din echipa de implementare a proiectului și care a menționat că ei nu au intenționat să interfereze deloc cu formele de angajare prin contract de muncă și că acest statut urmărește doar un regim fiscal mai avantajos și o protecție socială a artiștilor independenți.
Citind cu atenție Nota de fundamentare a Ordonanței de Urgență privind Statutul Lucrătorului Cultural Profesionist, la secțiunea 2, punctul B, observăm că de fapt lucrurile nu stau așa cum au fost prezentate de Valentin Savu:
B. Descrierea contextului economic și instituțional al locului lucrătorului cultural profesionist pe piața muncii din România:
În prezent, în România nu este există un cadru legal specific care să reglementeze condițiile de muncă ale lucrătorilor din domeniul culturii. Legislația muncii din România este structurată după modelele tradiționale de ocupare, care protejează în special lucrătorii care au contracte individuale de muncă. Categoriile lucrătorilor culturali independenți nu sunt protejate de către regimul de protecție socială aplicabil prin Codul Muncii. Conform evidențelor empirice existente, se constată faptul că majoritatea lucrătorilor culturali iși desfășoară activitatea în structuri de ocupare flexibilă, cu contracte de muncă extrem de fragmentate și precare, aceștia regăsindu-se în colaborări pe termen scurt și mediu în medii artistice și culturale, care angajează lucrători ca persoană fizică autorizată sau prin aranjamente de freelancing, îndeosebi contracte de cesionare a drepturilor de autor sau de prestări servicii prin firme SRL (Panteia study, 2021).
Conform raportului UNESCO asupra condițiilor de muncă ale lucrătorilor culturali (2019) este nevoie de noi politici publice care să adreseze statutul lucrătorilor culturali, drepturile acestora la o remunerație corectă și drepturile la solidarizare colectivă și la protecție socială.
Chiar dacă, aparent, România dispune de un cadrul legislativ cuprinzător, în urma unei analize aprofundate constatăm că, în fapt, avem de-a face cu o legislație lipsită de continuitate, fragmentată din punct de vedere al problematicii vizate și concentrată preponderent asupra legislației muncii, salarizării și finanțării pentru lucrătorii culturali din domeniul public. Până acum, activitatea normativă privind statutul artiștilor și lucrătorilor culturali s-a limitat la completări legislative irelevante, care nu vizau reglementarea condițiilor de muncă a acestor categorii profesionale.
Prezenta ordonanță de urgență este menită să completeze cadrul legal al condițiilor de desfășurare a activității lucrătorilor culturi și să acopere golurile legislative prezente la nivelul reglementării activităților realizate de lucrătorii din domeniul cultural.
Așadar, în acest caz, se observă că Ministerul Culturii duce lipsă acută de specialiști care să înțeleagă atât un act normativ, cât și faptul că uniformizarea statutului autorilor, artiștilor și profesioniștilor din sectoarele adiacente suport, dar și a lucrătorilor din sectoarele industriei creative nu a fost bine primită de majoritatea beneficiarilor din domeniul cultural. Conceptual, documentul este unul eronat deoarece statutul lucrătorului cultural induce ideea că nu există o calitate intelectuală și creativă în actul de cultură.
Având în vedere că au fost atâtea puncte de vedere negative din partea sindicatelor, asociațiilor din domeniul cultural, inclusiv din partea organizației profesionale UNITER, s-a solicitat formarea unor grupuri de lucru în cadrul comisiei de dialog social cu specialiști din cultură, fiscalitate și legislația muncii în care actul normativ să fie elaborat în acord cu actorii sociali și cu legislația în vigoare.
Inițiatorii acestui proiect, atât cei care s-au făcut cunoscuți, cât și cei care au rămas anonimi, nici măcar nu au înțeles proiectul de OUG, iar Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, ar trebui să se implice în această situație dezastruoasă creată la nivelul ministerului.
Un punct de vedere pertinent este și cel al regizoarei Theo Herghelegiu, care îi pune la zid pe inițiatorii acestui demers, într-o scrisoare deschisă.
”Vreți să ajutați creatorii și artiștii din sectorul independent, căci despre ei e vorba!? Grozav. Considerați două lucruri extrem de importante: 1. Refaceți Legea Sponsorizării și Legea Mecenatului, astfel încât ele chiar să încurajeze instituții și oameni cu mulți bani să sprijine cultura (oferind avantaje fiscale reale); 2. Găsiti o cale prin care unitățile independente (teatrele în speță) să primească un minim sprijin financiar de la stat, ca să poată absorbi cât mai mult din numărul mare de actori care termină facultăți de profil în fiecare an și care nu au loc de muncă la stat. Și care, culmea!, sunt tot profesioniști și ei, cu toate că nu pot demonstra la autoritatea fiscală cei 3 ani de venituri, deoarece – exact! – de-abia au încheiat studiile universitare (acesta fiind o altă aberație din OUG în discuție).
Ordonanța de Urgență are multe puncte nevralgice și lasă loc unui efect de domino în care corupția, abuzul, știrbirea demnității umane, marginalizarea și altele se pot insinua, iar totul pleacă de la această încadrare; de la această definire juridică a „lucrătorului cultural profesionist”. Evident, denumirea corectă este aceea de ”artist liber profesionist”, nu de ”lucrător cultural” – sintagmă ce sună stahanovist și pare că ne lasă fară această categorie profesională: în România nu mai sunt artiști; din foștii ”prestatori servicii culturale”, ei devin ”lucrători culturali”. Mi se pare uluitor cât de radical a eliminat OUG din corpul său acest termen. Oare de ce?
Și permiteți-mi să mai ridic două întrebări: 1. Oare ce de în Art 17, unde sunt înșirate activitățile eligibile pentru finanțare nu se menționează nicăieri producțiile, ca atare? Adică nu se dau bani în urma concursurilor de proiecte pentru A PRODUCE spectacole, concerte etc, ci există doar un fond de mobilitate în valoare de 2.000.000 lei? și – 2. Oare de ce acest dialog rămâne totuși ”închis” – noi va trimitem pe email niște formulare tipizate, completate, iar dumneavoastră le analizați cu ușile închise? De ce nu există reprezentanți ai sectorului independent la această discuție, pe viu, față-n față cu legiuitorii și cu experții dumneavoastră? Avem câteva precedente în acest sens, primul fiind sub mandatul d-lui Ministru Vlad Alexandrescu, ocazie cu care am crezut că normalizam situația și instaurăm dialogul deschis ca pe o regulă de bună funcționare administrativă. Ei, se pare că nu. Se aude o voce, așa, ca la metrou – ”Atenție, se-nchid ușile!”
Redăm în cele ce urmează punctul de vedere al UNITER care pune în discuție punct cu punct ordonanța de urgență privind statutul lucrătorului cultural:
Încă o dată, se observă cum, sub aparența legalității, funcționari și demnitari din Ministerul Culturii încearcă să impună acest OUG care conține reglementări neclare și care va aduce prejudicii majore tuturor actorilor implicați în actul de cultură cu scopul de a acapara o asociație profesională nou înființată prin care să poată controla absolut tot sectorul cultural.
Ceea ce se întâmplă în prezent la Ministerul Culturii este exact ce spunea Georges Clemenceau ”Toată lumea poate face erori pe care să le impute altora: asta înseamnă să faci politică.”; așadar, așteptăm cu nerăbdare să vedem care sunt ”vinovații”.
Ciprian Demeter