Ministrul Mediului, Barna Tanczos, a semnat ordinul privind interzicerea pescuitului sturionilor din apele teritoariale românești pe o perioadă nedeterminată, a anunțat, vineri, într-o conferință de presă la Tulcea.
Acesta a menționat că analizele făcute de specialiștii instituției pe care o conduce arată că speciile de sturion sunt în continuare în pericol din cauza braconajului.
„Am semnat un ordin de ministru acum câteva săptămâni prin care am decis prelungirea pe o perioadă nedeterminată a protecţiei acestor specii. În activitatea mea anterioară de la Ministerul Agriculturii, am răspuns de piscicultură şi cunosc problemele braconajului. Sunt un susţinător al interdicţiei totale a pescuitului acestor specii. Sunt specii în continuare în pericol şi trebuie protejate", a afirmat ministrul Mediului.
Barna Tanczos a mai spus că şi celelalte state riverane Dunării implementează restricţii similare pentru protejarea speciilor de sturion.
Declinul sturionilor a fost înregistrat la nivel mondial, astfel în organizațiile internaționale au decis, în anul 1998, includerea acestor specii în anexele I și II ale Convenției Internațioanle privind Comerțul cu Specii de Plante și Animale Sălbatice Amenințate. România a adoptat aceste măsuri în anul 2006. În 2016, interdicția a fost prelungită încă cinic ani, iar prin ordinal semnat de ministrul Mediului, interdicția este prelungită pe o perioadă nedeterminată.