L-a chemat la ordine pe Nicolaescu, aflat în Germania, dar regizorul nu s-a prezentat la CC. Ba mai mult, cu toată interzicerea premierei la Bucureşti, pelicula a debutat la Oradea. Nu era prima dată când Sergiu Nicolaescu nu pleca fruntea la ordinele Tovarăşului, mai strecurase în creaţiile lui scene neagreate de activişti. În „Mihai Viteazul”, înscăunarea Voievodului Întregitor în Catedrala Unirii de la Alba Iulia s-a făcut cu o slujbă a unui sobor de înalţi preoţi, prima dată apăreau în film preoţi. Iar în „Osânda”, se sugerează drumul Golgotei prin urcarea dealului de ţăranul hăituit Amza purtând o cruce impozantă pe umăr. În film, Mircea apare majestuos, un bărbat puternic, elegant, de doar 35 de ani, care culegea admiraţia Europei şi chiar a Înaltei Porţi, aşa era poziţia lui în realitate. Fusese o inovaţie a geniului eminescian apariţia lui Mircea în poezie ca „un bătrân atât de simplu după vorbă, după port”, susţinând crezul marelui Domnitor „eu îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul”. În film, Nicolaescu a introdus şi acea scenă în care Mircea cel Mare îl obligă pe nepotul Vlad Ţepeş, încă băieţel, să se uite pe fereastră cum li se taie capul boierilor trădători. Un important istoric mi-a spus că cel mai influent şi admirat conducător al României în străinătate a fost Mircea cel Mare, care ajunsese să se amestece şi în succesiunea sultanilor la Înalta Poartă.