Ministrul interimar al Transporturilor și al Apărării, Radu Miruță, a vorbit marți, la Digi24, despre măsurile analizate de Guvern pentru reducerea consumului de energie în cazul marilor consumatori, inclusiv Metrorex și CFR, după ce a fost decis ca aceștia să fie anunțați cu 24 de ore înainte dacă este nevoie să își limiteze consumul.
Radu Miruță a exclus însă posibilitatea reducerii circulației trenurilor de metrou sau a garniturilor CFR, spunând că impactul asupra populației ar fi mult prea mare.
„Nu, pentru că efectul eliminării transportului cu metro este unul cu consecințe mult mai mari decât alte măsuri care pot fi luate până se ajunge acolo. Nu este discutată, nu este luat în calcul, nu se fac analize despre întreruperea mersului cu metroul, nu sunt nicio formă. Adică este una dintre prioritățile de sus în ceea ce privește importanța raportată la beneficiul cetățenilor, dacă se iau măsuri, se analizeze și ele de la coada listei, nu din capătul listei. Nici la CFR nu se iau măsuri.”, a afirmat ministrul interimar al Transporturilor și al Apărării.
Tot marți, acesta a anunțat că nivelul apei din zona Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă a crescut cu doi centimetri față de ziua precedentă, deși prognozele indicau o scădere de aproximativ doi centimetri.
Declarațiile vin la o zi după ce Ministerul Apărării Naționale a anunțat finalizarea cu succes a operațiunii de detonare controlată a unei formațiuni de stâncă de pe Brațul Bala.
La misiune au participat peste 100 de militari și 16 mijloace tehnice. Se dorește, așadar, redirecționarea unei cantități mai mari de apă către Dunărea Veche, având în vedere scăderea debitului Dunării.
El a precizat că lucrările nu s-au încheiat. Următoarea etapă presupune amplasarea unor barje care să reducă debitul de apă ce se îndreaptă în mod natural spre Brațul Bala.
„Două dintre barje se încarcă cu piatra rezultată din detunarea acestei stângi pentru a recupera acest lucru. Una ar veni încărcată deja cu piatră din aval, mă rog și cea de-a doua, adică două vor veni încărcate două, e planul să se încarce de acolo. Dacă va rămâne valabilă această decizie, ar trebui mâine dimineață, era planul ieri, să fie scufundate aceste barje pentru a face o barieră suplimentară în calea curentului care s-ar duce în mod gravitațional acum pe brațul Bala”, a declarat Radu Miruță.
(sursa: Mediafax)