Jurnalul.ro Ştiri Observator Modificările Codului penal au fost adoptate pe articole de Camera Deputaţilor

Modificările Codului penal au fost adoptate pe articole de Camera Deputaţilor

Plenul Camerei Deputaţilor a votat miercuri pe articole modificările codului Codul penal, votul final având loc tot astăzi. 

Raportul a fost adoptat marţi după-amiază de parlamentarii din Comisia parlamentară specială pentru elaborarea legilor Justiţiei, după ce proiectul privind modificările la Codul penal a fost aprobat de Senat. 

În comisie, a fost păstrată forma adoptată de Senat, modificările fiind unele de natură tehnică. Comisia a acceptat un amendament al ALDE potrivit căruia pentru a se constata infracţiunea de delapidare este obligatorie plângerea penală prealabilă împotriva funcţionarului public. 

Deputatul UDMR Marton Arpad a dorit reintroducerea articolului 298 referitor la neglijenţa în serviciu, care fusese eliminat anterior dezbaterii Codului penal de către Senat. Comisia a respins însă amendamentul privind eliminarea abrogării acestui articol. 

Proiectul de modificare a Codului penal, iniţiat de parlamentari PSD şi ALDE, a fost adoptat marţi în plenul Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată. AGERPRES

Subiecte în articol: modificarile codului penal
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri