În urmă cu trei ani, William și soția sa, Kate, au devenit Prinț și Prințesă de Wales. Între timp, regele Charles și Kate Middleton au fost diagnosicați cu cancer. Întrucât tatăl său urmează tratament, prințul William a preluat mai multe din atribuțiile acesuia, ca moștenitor al tronului, notează Mirror, citat de stiripesurse.ro.
Problemele de sănătate ale regelui Charles
Regele a vorbit recent despre dificultățile cu care se confruntă pacienții care suferă de aceasă boală cronică, scoțând în evidență gravitatea momentului pentru familia regală.
„Coroana nu a fost niciodată mai aproape de Prinț decât este acum. Boala tatălui său a fost un memento dureros că acum e rândul lui, și s-ar putea să nu fie prea departe în viitorul apropiat”, spune experta regala Katie Nicholl.
Charles a devenit monarh în 2022, la vîrsta de 73 de ani, însă recent a fost spitalizat din nou din cauza efectelor secundare ale tratamentului pentru cancer. În popfida sugestiilor de a-și reduce angajamentele oficiale, Regina Camilla spune că regele își dorește să continue activitățile.
Prințul William, tot mai aproape de tron
Cu toate acestea, responsabilitățile prințului William au crescut, acesta înlocuindu-l pe rege la evenimente importante, precum redeschiderea Catedralei Notre-Dame din Paris sau funeraliile Papei Francisc de la Roma. Alături de soția sa, Kate, a reprezentat casa regală la vizite oficiale de înalt nivel și a arătat o abilitate diplomatică remarcabilă.
„William stăpânește acea abilitate extrem de importantă a diplomației și, deși a vizitat multe zone politice sensibile, precum Orientul Mijlociu și Ucraina, nu a fost niciodată acuzat că ar fi partinic politic”, explică experta regală.
Katie Nicholl spune că William și Kate sunt „cel mai mare atu al monarhiei” în acest moment, menținând stabilitatea și imaginea instituției pe scena internațională.
Pregătiri pentru prințul Geoerge
Totodată, prințul William pregătește viitorul monarhiei dincolo de propria sa domnie, concentrându-se pe educația fiului său George, în vârstă de 12 ani. Oficialii regali doresc să creeze o legătură pozitivă între public și tânărul moștenitor, asigurându-se totuși că expunerea sa este gestionată cu grijă.
„William știe că publicul trebuie să se îndrăgostească de George încă de când este copil. Trebuie să aibă o prezență, nu poate fi ținut sub cheie până la 18 ani. În același timp, William nu vrea ca George să fie expus la același nivel ca el și Harry când erau copii, așa că totul trebuie făcut foarte atent”, a mai spus experta.
Viitorul rege intenționează să modernizeze monarhia, reducând fastul și punând accent pe compasiune și bunăstare socială. Printre inițiativele sale se află și sprijinul pentru a nu mai exista oameni fără adăpost în Regatul Unit.
Prințul William este astfel pregătit să preia responsabilitățile regale.
„Asistenții cu care am vorbit și cei care îl cunosc cel mai bine spun că este absolut pregătit. Desigur, nu vrea să se gândească la acest moment. Își iubește tatăl și vrea să fie alături de el mult timp, dar atunci când va veni vremea, va fi gata”, spune experta.