Macovei cere să fie audiată și ea, dar și pasagerul pe care îl avea în maşină, în accidentul rutier în care a fost implicată. Cererea se va judeca pe 24 noiembrie.
Potrivit Antena 3 CNN, în urma cercetărilor efectuate la fața locului, s-a stabilit că Macovei ar fi intrat pe contrasens, încercând să taie curba, atunci când a lovit o motocicletă, pe drumul național care leagă Mangalia de stațiunea 2 Mai.
Pe data de 8 octombrie Monica Macovei se întorcea din localitatea Limanu și, după ce a trecut podul de la Mangalia, aflată la volanul autoturismului propriu, a pierdut controlul direcției de mers, a intrat pe contrasens, unde a izbit în plin un motociclist care circula regulamentar.
Acesta a suferit răni grave și a fost transportat la Spitalul Județean, iar ulterior transferat la un spital din București.