"Prigojin şi-a pierdut minţile din cauza unor sume mari de bani", a afirmat Dmitri Kisilov, una dintre portavocile propagandei de la Kremlin, în emisiunea sa săptămânală.
"Sentimentul de a crede că totul este permis a apărut cu mult timp în urmă, din cursul operaţiunilor Wagner în Siria şi Africa", a continuat el. În opinia sa, acest sentiment a fost "întărit" după capturarea, anul acesta, a oraşelor Soledar şi Bahmut din Ucraina de către mercenarii lui Prigojin.
"El a crezut că se poate opune atât Ministerului rus al Apărării, cât şi statului şi preşedintelui în persoană", a spus Dmitri Kisilov.
Pentru a ilustra această presupusă amăgire de grandoare a lui Prigojin, prezentatorul a afirmat, fără a furniza dovezi, că grupul Wagner a primit 858 de miliarde de ruble (8,8 miliarde de euro) din banii publici.
Potrivit lui Kisiliov, "unul dintre factorii majori" în revolta grupului Wagner este refuzul Ministerului rus al Apărării de a prelungi contractele suculente semnate cu grupul de catering Concord al lui Evgheni Prigojin.
Revolta grupului Wagner, care a avut loc în weekendul precedent, a zguduit puterea rusă, în plin conflict în Ucraina.
Timp de câteva ore, luptătorii grupului Wagner au ocupat un cartier general al armatei ruse la Rostov şi au mărşăluit câteva sute de kilometri spre Moscova.
Revolta s-a încheiat sâmbătă seară cu un acord care prevedea exilul în Belarus al lui Prigojin.
Nu au fost anunţate sancţiuni împotriva rebelilor, dar viitorul afacerilor lui Prigojin pare incert. Site-urile de informaţii apropiate grupului său au fost blocate săptămâna aceasta în Rusia.
Sâmbătă, sediul grupului din Sankt Petersburg, Wagner Center, a anunţat pe Telegram că se mută, adăugând că va continua să funcţioneze sub un "nou format".
Wall Street Journal a raportat duminică că agenţi ai Serviciului Federal de Securitate (FSB) au percheziţionat sediul Wagner din Sankt Petersburg, în căutarea unor probe împotriva lui Prigojin.
Evgheni Prigojin a susţinut că revolta sa nu a avut ca scop răsturnarea puterii, ci salvarea grupului Wagner de la dezmembrare de către statul major rus, pe care îl acuză de incompetenţă în conflictul din Ucraina.
În ultima săptămână, Prigojin nu a făcut nicio declaraţie publică.
Duminică, Dmitri Kisiliov a contestat ideea că luptătorii Wagner sunt cei mai eficienţi dintre forţele ruse, spunând că le-a luat "225 de zile" pentru a cuceri Bahmut, faţă de "70 de zile" pentru ca armata regulată să preia controlul asupra oraşului Mariupol.