Jurnalul.ro Ştiri Externe Moscova, vizată de cel mai puternic atac cu drone din istoria sa!

Moscova, vizată de cel mai puternic atac cu drone din istoria sa!

de Redacția Jurnalul    |   

Capitala Rusiei a fost vizată în noaptea de marţi spre miercuri de unul dintre cele mai puternice atacuri cu drone ucrainene din istoria sa, a anunţat miercuri primarul Moscovei, Serghei Sobianin, transmite AFP.

Conform Ministerului rus al Apărării, în timpul nopţii "au fost distruse 11 drone" deasupra teritoriului Moscovei şi al regiunii sale.

"Aceasta este una din cele mai mari tentative de atac cu drone efectuate vreodată împotriva Moscovei", a afirmat primarul capitalei ruse într-o declaraţie pe Telegram.

Cel puţin trei drone au fost doborâte în districtul Podolsk din sudul regiunii Moscova, fără a provoca răniţi sau pagube, potrivit aceleiaşi surse.

Atacul cu drone asupra Moscovei a avut loc în contextul în care Rusia se confruntă din 6 august cu o ofensivă ucraineană fără precedent în regiunea de graniţă Kursk.

În total, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, 45 de drone ucrainene au fost distruse de sistemele ruseşti de apărare aeriană deasupra regiunilor Moscova (11), Briansk (23), Belgorod (6), Kaluga (3) şi Kursk (2), a detaliat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat de presă.

De asemenea, o rachetă a fost doborâtă în jurul orei 01:00 (22:00 GMT marţi) în vestul regiunii Rostov, la graniţa cu Ucraina, potrivit guvernatorului regional Vasili Golubev.

Oraşul Moscova şi regiunea sa, situate la peste 500 de kilometri de graniţa cu Ucraina, au mai fost vizate, rar, de atacuri cu drone. În vara anului 2023, au fost distruse drone deasupra cartierului de afaceri al capitalei, iar în mai 2023, două drone au fost doborâte în apropierea Kremlinului.

Totuși, atacul de miercuri pare mai mare decât cel din mai 2023, când cel puțin opt drone au fost distruse deasupra capitalei într-un atac despre care președintele Vladimir Putin a spus că a fost o încercare a Kievului de a speria și provoca Rusia.

Oficialii ruși dezvăluie rareori dimensiunea totală a atacurilor, raportând doar dronele distruse de unitățile lor de apărare aeriană.

De asemenea, atât Ucraina, cât și Rusia dezvăluie rareori întreaga amploare a pagubelor provocate de atacurile lor, cu excepția cazului în care infrastructura rezidențială sau civilă este avariată sau mor civili.

Rusia se confruntă de două săptămâni cu o ofensivă transfrontalieră din partea forţelor Kievului, încă în desfăşurare, în timp ce trupele ruse îşi continuă avansul în estul Ucrainei.

Moscova a exclus orice negocieri cu Kievul "în această etapă".

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

Subiecte în articol: Moscova drone atac ucraina Rusia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri