Jurnalul.ro Ştiri Locale Municipiul care a primit 15.000 de euro de la CE pentru a instala Wi-Fi public gratuit

Municipiul care a primit 15.000 de euro de la CE pentru a instala Wi-Fi public gratuit

Municipiul Sfântu Gheorghe este unul dintre câștigători WiFi4EU, lansat de Comisia Europeană. Conform Agerpres, orașul urmează să beneficieze de un bon valoric de 15.000 de euro pentru instalarea de puncte cu acces gratuit la Wi-Fi.

Contractul cu Comisia Europeană va fi semnat săptămâna viitoare, după care primăria va trebui să aleagă o firmă pentru a se ocupa de dotare.

 „Până acum au avut loc consultări prealabile despre potenţiale locaţii din oraş pentru astfel de facilităţi, însă locaţiile exacte pot fi determinate doar după consultarea firmei specializate, pentru a afla exact câte spaţii pot fi cuprinse în suma totală a proiectului, adică 15.000 de euro. Planurile includ Arena Sepsi, stadionul municipal sau parcul din spatele Bibliotecii Judeţene”.

Prin acest program au mai primit finanţare încă trei localităţi din judeţul Covasna, respectiv oraşul Întorsura Buzăului şi comunele Zăbala şi Reci.

Subiecte în articol: sfantu gheorghe wi fi gratuit
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri