Jurnalul.ro Ştiri Externe Muntele Saint-Michel din Franța a fost „invadat” de pisici

Muntele Saint-Michel din Franța a fost „invadat” de pisici

Istoricul Munte Saint-Michel (nord-vestul Franţei) a fost "invadat" în ultimele luni de aproape o sută de pisici fără stăpân care se plimbă printre cei care vin să vadă unul din simbolurile Franţei ce face parte din Patrimoniul Mondial Cultural UNESCO şi este vizitat anual de peste 3 milioane de persoane, relatează luni EFE. 

Potrivit mass-media franceze, emblematicul munte este "suprapopulat de pisici maidaneze", conform estimărilor locuitorilor şi celor angajaţi în zonă, care cifrează numărul lor la aproape o sută. 

O campanie lansată pe internet şi care a strâns peste 1.300 de semnături a fost lansată la 1 mai pentru a cere Primăriei să se ocupe de această situaţie, având în vedere că nu "este admisibilă" prezenţa "de pisici bolnave într-o locaţie turistică". 

Potrivit semnatarilor, unele pisici sunt purtătoare de boli, precum gripa felină, foarte contagioasă între pisici, "ceea ce nu este deloc igienic într-o locaţie ca muntele Saint-Michel unde există multe restaurante". 

Yann Galton, primarul localităţii unde se află şi celebra mănăstire Saint-Michel, a declarat ziarului regional La Manche Libre că va fi desfăşurată o campanie de prindere şi sterilizare a pisicilor. 

"Poliţia municipală şi serviciile tehnice vor instala capcane pentru capturarea pisicilor maidaneze", pentru ca apoi să fie sterilizate, a precizat el. 

Muntele Saint-Michel este unul dintre cele mai vechi complexe medievale din Franţa, un loc aproape magic ce îşi schimbă aspectul de câteva ori pe zi. 

Se află pe o insula stâncoasa, aşezată la confluenţa mareelor (în timpul fluxului este insulă, iar in timpul refluxului devine peninsulă, fiind legată de uscat printr-un drum de acces), la aproximativ 1600 metri de coasta Normandiei şi la aproape 240 kilometri de Paris.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri