Mădălina m-a rugat s-o însoţesc la Apaca să-şi comande nişte sacouri şi toalete pentru scenă. Fata cu Părul de Foc era în plină glorie, iar eu tocmai ce dădusem despre ea prima scriitură mai consistentă, „Jurnalul Mădălinei Manole”. Trei tiraje a tras Jurnalul Naţional. Devenise un fel de carte de căpătăi a miilor de fan cluburi Mădălina. Când am intrat cu ea în curtea uriaşei întreprinderi, s-au oprit fluxurile de fabricaţie din Apaca, mii de femei au năvălit peste ea s-o atingă, să vadă dacă e un abur sau o fată strălucitoare.
I-am descris camera. Pe noptieră, volume de dragoste de Ionel Teodoreanu şi Mihail Sebastian, ursuleţi de pluş, păpuşi, o cameră ca a visătoarei Olguţa din „La Medeleni”. Mi-a povestit cum şi-a scurtat un turneu de succes în America şi Canada doar fiindcă i se făcuse dor de acasă şi parcă simţea mirosul de sarmale şi cozonaci din apartamentul părinţilor din Ploieşti. Era mândră de gestul ei de adolescentă, pusese bănuţ lângă bănuţ pentru a-şi cumpăra o bicicletă Pegas, dar i-a auzit pe părinţi cum se frământau că n-au bani pentru a aşterne în apartament o mochetă şi a venit cu suma ei pitică în palmă, le-a dat banii, renunţând la visul unei biciclete. I-a fost muză soţului dintâi, Şerban Georgescu, care i-a compus melodii una şi una, toate şlagăre. Mădălina atrăgea totul, Şerban o zărise în zorii zilei aşteptând autobuzul spre aeroportul Otopeni, unde era angajată, şi de atunci compozitorul se aşeza mereu la coadă la lapte şi nu cumpăra, doar o admira pe „Fată dragă, nu fi tristă”. Mădălina îmi spunea că am „ghicit-o” cel mai bine. Când s-a amorezat aprig de ea un om de afaceri român din America, a cerut-o de navastă, a răsfăţat-o ca pe o prinţesă. Ei bine, Mădălina a refuzat traiul dulce. Nu putea sta departe de scenă şi s-a întors în ţară. Un astfel de om cred că nu se sinucide. Are în el o vreme de primăvară care îl împiedică să vadă totul ca pe o ploaie mocănească şi să-şi toarne pe gât o otravă ce omoară după două înghiţituri. Al doilea soţ, un soi de tiran de cutie de chibrituri a bombardat-o doar cu observaţii, că a îmbătrânit, că nu mai are succes, până când Mădălina a alunecat în prăpastia sufletului. Preotul a cântat la mormântul ei slujba de pomenire de opt ani, toate televiziunile şi ziarele au reluat trista poveste a Fetei cu Părul de Foc. Parapsihologii susţin că sufletele nu-şi găsesc pacea decât atunci când se ridică cortina misterului de peste sfârşirea lor.